Un copil din zece are nevoie de ajutor psihologic EXCLUSIV
Dimensiune font:
Numărul persoanelor din judeţul Vaslui care solicită sprijin psihologic sau psihiatric este în creştere * din nefericire, şi copiii au astfel de probleme * specialiştii spun că principala cauză a problemelor medicale este sărăcia * vestea bună este că vizita la psiholog este gratuită, dacă există trimitere de la medicul de familie
Medicii din Vaslui spun că un copil din zece are nevoie de ajutor cel puţin o dată până devine major. În prezent, peste 9.254 de vasluieni figurează în evidenţele secţiilor de psihiatrie ale spitalelor din judeţ. Explicaţiile specialiştilor fac referire la starea socio-economică din zonă. „Vârsta de debut a patologiei a scăzut foarte mult. Depresia, anxietatea sau tulburările emoţionale sunt depistate mult mai timpuriu la copii. Studiile arată că medicaţia, în colaborare cu psihoterapia, are rezultate pe termen lung mult mai bune”, spune Mihaela Sorescu, psiholog.
În prezent, orice adult sau copil care are nevoie de tratament psihologic nu trebuie să-şi mai facă griji că nu-l poate plăti. Asiguratul, cu biletul de trimitere de la medicul de familie, se va adresa unui medic specialist care are încheiat contract pentru furnizare de servicii conexe actului medical cu un psiholog, iar aceste servicii se vor acorda la solicitarea acestui specialist prin scrisoare medicală. Introducerea acestor servicii este un sprijin şi pentru psihiatrii din spitalele de specialitate.
1.000 de copii au probleme
Specialiştii susţin că, dintre cei 9.254 de vasluieni (dintre care peste 1.000 sunt copii) care suferă de diverse afecţiuni psihice, câteva sute se opun vehement medicamentelor. Când un bolnav psihic refuză să urmeze tratamentul, poate fi internat din nou. Psihiatrii spun că aceşti pacienţi pot deveni imprevizibili şi, din acest motiv, ar trebui evaluaţi mai des. „Anul trecut au intrat în evidenţele medicilor specialişti peste 300 de cazuri noi. Ponderea se înregistrează în mediul rural, respectiv 5.205 cazuri din totalul de 9.254”, se arată într-un raport al Direcţiei de Sănătate Publică Vaslui.
Adulţii, dar şi copiii, fac faţă cu greu problemelor cotidiene generate de starea socio-economică generală a judeţului şi ajung să aibă nevoie frecvent de ajutor specializat. O şedinţă la psiholog costă în medie 100 de lei. Specialiştii au cerut de mulţi ani introducerea consultului psihologic pe lista de gratuităţi, mai ales pentru copii.
Ovidiu IANCU
9.254
Acesta este numărul vasluienilor aflaţi în evidenţa psihiatrilor.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau