Un fost model dă lecţii de trăit sănătos
Dimensiune font:
Există un loc în Botoşani în care la ora 6.00 oamenii sunt învăţaţi de un fost super-manechin să respire cel mai oxigenat aer al zilei, să îşi găsească liniştea interioară, să îşi canalizeze energia spre lucrurile importante şi să înveţe să trăiască viaţa adevărată * după ce a avut lumea la picioare în industria modei, fiind unul dintre modele internaţionale ale României, Daniel Ciobbanu s-a întors în Botoşani şi îşi pune la dispoziţie experienţa acumulată în cei şapte ani petrecuţi pe toate continentele şi cunoştinţele despre Tai Chi
La Tridex Sport Arena, botoşănenii pot învăţa de la Daniel Ciobbanu că viaţa poate fi altfel, că lucrurile materiale trebuie tratate cu mai puţină importanţă şi că îngrijirea spiritului este calea spre normalitate.
Respiraţia de dimineaţă
În fiecare dimineaţă la ora 6.00, Daniel Ciobanu şi câţiva botoşăneni practică Tai Chi. Nu sunt mulţi cei care vin dimineaţa să îşi încarce trupul cu energie, botoşănenii fiind ceva mai conservatori spre astfel de practici, dar partea bună este că sunt. „Dimineaţa suntem puţini, dar am cursuri şi după-amiaza, atunci suntem mai mulţi. Dimineaţa facem exerciţii cam o oră şi jumătate”, a spus Daniel Ciobbanu. Cam 15 botoşăneni sunt iniţiaţi în tainele Tai Chi, sunt învăţaţi să respire şi să iubească apa. „Învăţăm în fiecare zi să respirăm, folosim respiraţia abdominală. Pentru a face mişcările cu respiraţia uşoară, profundă şi în curgere, adică să nu existe pauze între inspiraţi şi expiraţie este foarte greu pentru că sunt mişcări ample care în mod normal opresc respiraţia. În orice sport se practică, există o pauză între respiraţie şi inspiraţie. În Tai Chi nu trebuie să existe pauza, respiraţia trebuie să curgă, la fel ca şi mişcările”, mai spune botoşăneanul Ciobanu.
Alina CALINIUC
Articolul complet poate fi citit doar în ediţia de astăzi, 1 iunie.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau