Un fost şef de judeţ cere demisia directorului Nova Apaserv Botoşani
Dimensiune font:
Liberalul Gheorghe Sorescu, fost vicepreşedinte cu atribuţii de preşedinte al Consiliului Judeţean Botoşani, a cerut public demisia lui Albert Tănasă, directorul companiei Nova Apaser.
Într-o conferinţă de presă susţinută la sediul PNL Botoşani, Sorescu, care este consilier judeţean, a spus că nu se ştie când va finaliza Nova Apaserv proiectul de extindere a reţelelor de apă şi canalizare şi din acest motiv Tănasă ar trebui să demisioneze. „Să îşi dea demisia dacă nu poate să coordoneze o unitate”, a declarat Sorescu.
El a spus că proiectul de extindere a reţelelor de apă şi canalizare trebuia finalizat în 2017 şi apoi s-a dat un nou termen de finalizare august 2018, dar că el, ca şi consilier judeţean, nu ştie sigur dacă se va putea respecta termenul.
Gheorghe Sorescu a fost la conducerea Consiliului Judeţean în momentul în care proiectul de extindere a reţelelor derulat de Nova Apaserv trebuia finalizat în decembrie 2015, moment în care s-au pierdut câteva zeci de milioane de euro din acea finanţare europeană şi judeţul Botoşani a beneficiat de transferul proiectului pe noul exerciţiu financiar al Uniunii Europene, fiind scutit de la rambursarea sumelor de 107 milioane euro primite în acest proiect.
Din acest motiv, judeţul Botoşani are acum la dispoziţie mai puţini bani pentru extinderea reţelelor de apă şi canalizare în faza a doua pentru că atunci când Gheorghe Sorescu era unul dintre cei care conducea Consiliul Judeţean nu s-a reuşit finalizarea proiectului pentru care acum se cere demiterea directorului Nova Apaserv.
Alina CALINIUC
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau