Un liberal cere bani pentru finalizarea Teatrului „Mihai Eminescu”
Dimensiune font:
Deputatul Cristian Achiţei (PNL) a demarat o campanie prin care să sensibilizeze Guvernul României să aloce bani pentru finalizarea lucrărilor de reabilitare a Teatrului „Mihai Eminescu” din Botoşani. Parlamentarul a făcut o interpelare către ministrul Dezvoltării, a cerut alocarea unei finanţări chiar şi de la tribuna Parlamentului. Achiţei duce campania şi prin intermediul reţelei de socializare Facebook.
Din păcate, cei şapte parlamentari ai Puterii, care au, teoretic, o putere de convingere mai mare faţă de Guvern, nu au avut nicio reacţie până acum. Cei şapte parlamentari social-democraţi nu au spus dacă vor susţine demersul lui Achiţei sau dacă se vor opune.
Cum se poate pierde un milion de euro
Lucrările la teatru au început în 2014, cu fonduri europene, iar din 2015 nu s-a mai lucrat din cauza unor probleme la structura de rezistenţă, care nu erau prinse în proiectul iniţial. Municipalitatea a pierut finanţarea europeană alocată pentru acest obiectiv, lucrările nu au fost finalizate, Primăria nu are bani pentru a termina proiectul şi riscă să dea Comisiei Europene şi milionul de euro cheltuit până acum, dacă nu finalizează obiectivul până la sfârşitul anului viitor.
„Folosesc toate pârghiile aflate la dispoziția unui parlamentar de Opoziție pentru ca teatrul nostru să fie finalizat”, a declarat Cristian Achiţei. Lucrările la teatru au început în mandatul de primar al pesedistului Ovidiu Portariuc, tot atunci fiind pierdută şi finanţarea din fonduri europene.
Lucrările au început în 2014.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau