Un parlamentar PSD anunţă că vrea să candideze la Primărie
Dimensiune font:
După ce Ovidiu Portariuc a pierdut funcţia de primar al municipiului Botoşani în 2016, social-democraţii vor stabili un nou candidat pentru alegerile din 2020, iar unul dintre actualii parlamentari şi-a anunţat deja intenţia de a intra în competiţie. Deputatul Răzvan Rotaru, cel care a vrut să candideze la Primăria Botoşani şi în 2012, dar a fost devansat în sondaje de Portariuc, a declarat că vrea să intre din nou în competiţia internă din PSD pentru a fi desemnat candidatul la funcţia de primar al municipiului de judeţ. ,,Da, aş vrea să candidez la funcţia de primar, dar mai întâi trebuie să văd dacă mă vor botoşănenii, să văd cum stau în sondaje”, a declarat deputatul Răzvan Rotaru, cel mai tânăr parlamentar din judeţ.
O eventuală candidatură a lui Rotaru la postul de primar al municipiului Botoşani beneficiază deja de susţinerea unui lider cu greutate din PSD. Costică Macaleţi, preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani, a declarat că l-ar susţine pe Rotaru pentru a candida la postul ocupat acum de liberalul Cătălin Flutur.
,,Chiar dacă nu este ceva oficial vă spun că eu l-aş susţine pe Răzvan Rotaru într-o candidatură la Primăria Botoşani”, a declarat Costică Macaleţi.
În PSD, un alt aspirant la o candidatură pentru funcţia de primar ar fi şi actualul viceprimar Cosmin Andrei.
Alina CALINIUC
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau