Un proces la două zile pentru Poliţia Locală Bacău
Dimensiune font:
Numărul mare de acţiuni în instanţă în care este implicată Poliţia Locală Bacău face ca instituţia să nu mai poată face faţă activităţii. În acest moment, pe rolul instanţelor judecătoreşti se află 180 de dosare şi având în vedere că în cadrul Poliţiei Locale activează doar doi consultanţă juridici, şefii instituţiei susţin că este nevoie de ajutor. Compartimentul Juridic Contencios se confruntă cu un volum mare şi complex de activităţi juridice, respectiv de consultanţă, de asistenţă, de reprezentare în faţa instanţelor, de instrumentare a dosarelor, de avizare sau întocmire a unor contracte încheiate la nivelul instituţiei etc. „Pentru bunul mers al activităţii consider că este necesară perfectarea unor contracte de asistenţă juridică în limita valorii de 40.000 lei, prevăzută în bugetul aprobat pentru anul 2018, în vederea gestionării în condiţii optime şi instrumentării competente a litigiilor aflate pe rolul instanţelor de judecată”, susţine Florin Ene, şeful instituţiei.
Florin CRĂCIUN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau