Un urs a băgat spaima într-o comunitate
Dimensiune font:
De câteva zile, reţeaua de socializare Facebook este împânzită cu mesaje de la pietrenii care anunţă că au văzut un urs plimbându-se prin cartierul Bâtca Doamnei, din Piatra Neamţ. În urma înregistrării unei sesizări, o patrulă de jandarmi din cadrul Detaşamentului 1 Mobil din Piatra Neamţ s-a deplasat la faţa locului, iar aspectele sesizate au fost confirmate parţial, în sensul că au fost observate urme ale animalului. În acel moment, jandarmii au luat legătura cu lucrătorii Ocolului Silvic Vaduri pentru a trimite personalul specializat în zonă. Conform jandarmilor, ei intervin la fiecare solicitare, dar nu au dotarea necesară pentru a tranchiliza animalul în cazul în care îl întâlnesc în timpul raziei. „Potrivit unui proiect de lege, structurile de jandarmi urmează să fie dotate cu dispozitive, armament şi muniţie tranchilizantă pentru a interveni eficient la astfel de solicitări. Astfel, vor fi atinse două obiective importante: îndepărtarea stării de pericol pentru populaţie şi salvarea vieţii animalului. Jandarmii le recomandă tuturor celor care observă animale periculoase în zone populate să semnaleze acest lucru autorităţilor, să nu se apropie de animal şi să nu îl agreseze”, spun cei de la Jandarmeria Neamţ. Andreea AMARIEI
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau