Undă verde pentru ridicarea maşinilor
Dimensiune font:
Maşinile parcate neregulamentar pe carosabil şi pe trotuar vor putea fi ridicate începând de astăzi, potrivit noului regulament de aplicare a OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Potrivit noului regulament, maşinile pot fi ridicate non-stop şi nu mai pot fi transportate la spaţiul de depozitare decât pe platformă şi nu tractate. Sancţiunile care se aplică în cazul staţionării neregulamentare vor fi de 250 de lei plus trei puncte penalizare, dacă amenda este achitată în două zile lucrătoare. În Iaşi, măsura s-ar putea aplica de-abia lunile viitoare, neexistând în acest moment logistica necesară pentru punerea în aplicare a ordonanţei de urgenţă. „Ori vor fi cumpărate maşini cu platformă, ori se va apela la firme dispuse să facă acest serviciu”, spun surse din Primăria Iaşi. Dan CONSTANTINESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau