Unii cu vapoarele, alţii cu răţuştele
Dimensiune font:
În timp ce Timişoara face transport public pe Bega, la Iaşi, sunt lansate răţuşte electorale pe Bahlui
Municipalitatea timişoreană demonstrează încă odată că este cel puţin cu 10 ani înaintea Iaşului. Dacă în privinţa tramvaielor noi – culmea, unele făcute chiar sub nasul Primăriei Iaşi, la Paşcani – Timişoara s-a mişcat mai repede decât o fac edilii ieşeni, la fel stau lucrurile şi în ceea ce priveşte utilizarea resurselor oraşului în folosul comunităţii. Astfel, Timişoara a devenit primul oraş din România în care transportul în comun se va face şi cu vaporaşul, zilele trecute fiind făcute primele probe funcţionale cu vaporetto. În total, vor funcţiona 7 vaporaşe, fiecare având câte 50 de locuri, care vor traversa Canalu Bega pe o lungime de zece kilometri. Au fost amenajate 9 staţii de acostare, două rampe pentru intervenţii de urgenţă, 14 WC-uri ecologice (28 cabine WC), două pergole şi şapte pontoane plutitoare, potrivit timpolis.ro.
În acest timp, la Iaşi, Bahluiul rămâne navigabil doar pe hârtie. Primăria are deja în sertare proiectul vizând agrementul pe Bahlui, numai că, din raţiuni financiare, acesta nu va fi implemetat prea curând. Prin urmare, lăsând deoparte faptul că rămâne în continuare murdar şi cu malurile necosite, Bahuiul nu poate fi decât gazda unor manifestări puerile, de genul răţuştelor din plastic, lansate la apă zilele trecute! Dan CONSTANTINESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau