Vacă ucisă de boala limbii albastre
Dimensiune font:
Animalul a murit ieri dimineaţă şi a fost trimis la incinerare * în jurul focarului a fost instituită o zonă de protecţie de 20 km
Autorităţile sanitare veterinare au confirmat un caz de boală a limbii albastre la o vacă din comuna Ostra. Directorul executiv al Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Suceava, Leon Postolache, a anunţat, în cadrul Comitetului Judeţean pentru Combaterea Epizootiilor, că probele de sânge de la animalul suspect au fost prelevate pe 1 octombrie, ulterior Institutul Naţional de Diagnostic şi Sănătate Animală constatând că sunt pozitive. Postolache a precizat că, în conformitate cu manualele operaţionale, animalele din exploataţie au fost supuse unei inspecţii clinice riguroase şi tratate antiparazitar astfel încât contactul cu insectele hematofage să fie împiedicat. Animalele nu au mai fost scoase din gospodării.
Zonă de protecţie şi dezinsecţii repetate
Animalul bolnav a murit ieri dimineaţă, iar leşul a fost trimis la incinerare. În jurul focarului a fost instituită o zonă de protecţie de 20 km, în care au fost incluse comunele Ostra şi Stulpicani, precum şi localităţile Găineşti din comuna Slatina, Stânişoara din Mălini, Cotîrgaşi şi Broşteni din Broşteni, precum şi Colta, Crucea, Chiril şi Sunători din comuna Dorna Arini. În zona amintită au fost demarate inspecţii clinice la toate rumegătoarele receptive, respectiv la ovine caprine şi bovine, întocmindu-se fişe de monitorizare. Atât în exploataţia în cauză, cât şi în jurul focarului s-a procedat la operaţiuni de dezinsecţie, circulaţia animalelor în comuna Ostra, precum şi târgurile din zona de protecţie fiind interzise.
Târgurile animale din judeţul Suceava au fost închise începând cu data de 9 septembrie, până pe 5 octombrie, ca o măsură preventivă de răspândire a bolii limbii albastre. Decizia a aparţinut Autorităţii Naţionale Veterinare Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor care, printr-un ordin, a interzis circulaţia animalelor receptive pe teritoriul judeţului. Aceasta după ce, pe lângă focarul de boală din judeţul Botoşani, o bovină bolnavă a fost depistată în judeţul Neamţ. Boala limbii albastre afectează, în principal oile, caprele şi vacile, agentul cauza fiind un virus transmis, în special, de ţânţari.
Lidia DIACONU
Maladia are un caracter sezonier, fiind frecvent întâlnită spre sfârşitul verii, în perioadele ploioase, în care numărul ţânţarilor este în creştere. Ca măsuri de prevenire şi combatere sunt recomandate dezinsecţiile, inclusiv în adăposturile pentru animale. Important de precizat este că atât carnea, cât şi laptele, inclusiv produsele obţinute din acestea „se pot folosi fără nicio restricţie”.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau