Val de condamnări în dosarul de fraudă în care a fost implicat şi Liviu Bulgaru

default

Dimensiune font:

| 22-04-2017 06:00

Liviu Bulgaru a fost achitat de judecătorii ieșeni, după ce fusese acuzat de complicitate la folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, ce are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene * în același dosar, un fost edil din judeţul Iaşi a fost condamnat pentru că a încercat să profite nelegal de nişte fonduri europene * ca parte a pedepsei, ex-primarul va fi nevoit să lucreze voluntar la o... mănăstire 

Punct la instanţa de fond în scandalul fraudării unor fonduri europene. Judecătorii din cadrul Tribunalului Iaşi au dispus achitarea lui Liviu Gabriel Bulgaru, fostul director al Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (APDRP), pentru complicitate la folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene, pe motiv că „fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost comisă cu vinovăţia prevăzută de lege”.

În același dosar s-a decis condamnarea Elenei Curcudel, primar al comunei Mironeasa la data faptelor, la doi ani şi opt luni de închisoare, cu suspendare, pentru instigare la fals intelectual, folosire sau prezentare de acte ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general Comunităţilor Europene şi fals intelectual. „Instanţa obligă inculpata să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, la Mănăstirea Schit Hadâmbu, din comuna Mironeasa, sau la Şcoala Gimnazială Mironeasa”, au precizat magistraţii.

În acelaşi dosar, Dorinel Modreanu, Gabriela Pavel, Liliana Raşcovici, Leonard Trufanda, Gabriel Bălan, Maricela Coneac, Mariana Berheci, Florin Melniciuc, Dan Cotigă, Ciprian Safir, Costică Luca Pozner, Carmen Maria Muşat şi Dumitru Uzuru au primit câte o pedeapsă de doi ani şi patru luni de închisoare, tot cu suspendare. Aceştia au fost acuzaţi de DNA de comiterea unor infracţiuni precum fals intelectual sau complicitate la folosirea sau prezentarea de acte ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general Comunităţilor Europene. De asemenea, firmele Conbetas SRL Vaslui şi Euro Proiect SRL Focşani au fost amendate penal cu câte 180.000 de lei.

Au fost date şi achitări

Judecătorii ieşeni au mai dispus achitarea lui Doroftei Boca pentru fals intelectual în formă continuată şi complicitate la folosirea sau prezentarea de acte ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general Comunităţilor Europene. La fel s-a decis în cazul lui Gheorghe Pădure.

Instanţa a încetat procesul penal pornit împotriva unui alt inculpat, care, între timp a decedat, dar a şi admis în parte acţiunea civilă formulată de Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale şi a obligat condamnaţii, în solidar, la plata sumei de 1.810.179 de lei.

Cum a pornit tărăboiul

La finele lui 2014, procurorii DNA Iaşi au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor.

Conform anchetatorilor, pe 28 martie 2008, comuna Mironeasa, prin reprezentantul său legal, a depus la Oficiul Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit laşi o cerere de finanţare, prin care a solicitat acordarea unei finanţări comunitare nerambursabile, pentru implementarea proiectului intitulat „Modernizare drum comunal DC 49, Schit Hadâmbu - Urşiţa - Mironeasa şi achiziţionare utilaje şi echipamente pentru servicii publice”. Potrivit cererii de finanţare, valoarea totală a proiectului a fost estimată la 10.596.474 de lei, din care valoarea cheltuielilor eligibile a fost de 8.904.600 de lei, iar suma cheltuielilor neeligibile a fost de 1.691.874 de lei.

Cererea de finanţare menţiona că proiectul avea ca obiective modernizarea drumului comunal 49, format din patru tronsoane cu o lungime totală de 9,88 km, precum şi achiziţionarea următoarelor utilaje: un autogreder complet echipat, un tractor pentru transport, o remorcă basculabilă şi o cisternă de apă cu pompă.

Pe 11 septembrie 2008 a fost încheiat contractul pentru acordarea ajutorului financiar nerambursabil în condiţiile Programului Naţional pentru Dezvoltare Rurală, între APDRP şi comuna Mironeasa, în calitate de beneficiar. Pe 25 octombrie 2011, acest contract a fost atribuit firmei Conbetas SRL Vaslui, pentru suma de 4.336.773 de lei.

Observând că lucrările de modernizare a drumului nu vor fi finalizate de către inculpata SC Conbetas SRL până la data expirării termenului de implementare a proiectului, fiind inevitabilă rezilierea contractului şi recuperarea finanţării, inculpata Curcudel Elena, primar al comunei Mironeasa, a determinat recepţionarea lucrărilor fără ca acestea să fie executate integral. În acest sens, inculpata a întocmit, respectiv a determinat întocmirea mai multor înscrisuri false. Pe 11 iunie 2014, inculpata Curcudel Elena a depus la autoritatea contractantă cererea ultimei tranşe de plată, în valoare de 1.826.825,49 lei”, au menţionat procurorii anticorupţie.

Acte false”

Oamenii legii au adăugat că, pe 15 iunie 2012, Uzuru, în calitate de reprezentant al APRDP Iaşi, a luat cunoştinţă despre faptul că lucrările erau departe de a fi finalizate. După ce a revenit la sediul instituţiei, acesta i-a informat verbal pe Pădure şi Bulgaru despre cele constatate, dar fără să întocmească vreo informare scrisă şi nici nu a semnalat suspiciunea de fraudă. „Ulterior, deşi reprezentanţii beneficiarului finanţării europene au depus alte acte, care atestau ca lucrările de reabilitare a drumului fuseseră finalizate după expirarea termenului de implementare a proiectului, aceştia, împreună cu inculpatul Boca Doroftei, au întocmit acte în care erau atestate menţiuni necorespunzătoare referitoare la stadiul proiectului, omiţând să menţioneze faptul că proiectul nu fusese integral realizat în termenul contractual, că beneficiarul depusese documente false pentru a ascunde acest lucru şi pentru a obţine fără drept ultima tranşă a finanţării”, au afirmat anchetatorii.  

De asemenea, spun procurorii, aceştia nu au luat vreo măsură pentru semnalarea fraudei, înlesnind cu ştiinţă obţinerea fără drept a ultimei tranşe a finanţării nerambursabile. Ca urmarea acestor acţiuni a fost obţinerea fără drept, de către comuna Mironeasa, a sumei de 1.810.179,81 lei, din care 1.448.143,69 lei din bugetul UE şi 362.035,92 lei din bugetul naţional. Ciprian NEDELCU

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
FOTO-VIDEO: Reportaj la
02/08/2022 14:54

Într-un colţ de rai, pe ţinuturile Bucovinei, este situat varful Dadu. Pentru a ajunge la el, am ajuns pană in Iacobeni, iar de acolo am virat la dreapta pană la Carlibaba. Într-o zi de iulie, ...

Liberalii, ținta atacurilor unui deputat PSD
18/12/2019 10:54

    Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru are o sumă de reprosuri pentru liberalii din Botosani care in urmă cu un an au votat impotriva bugetului de stat, iar acum se laudă cu alocările fina ...

Marea grijă a şoferului beat: să nu-i agite poliţistul petul cu bere
25/11/2019 18:53

 O nouă culme a impertinenţei manifestată de un conducător auto depistat la volan sub influenţă bahică a fost atinsă cu ocazia turului doi al alegerilor prezidenţiale. I.C., in varstă de 28 de an ...

„ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede”, la BNR Iaşi
22/11/2019 00:00

  * Sucursala Regională Iaşi şi Muzeul Băncii Naţionale a Romaniei au inaugurat, ieri, expoziţia „ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede” * proiectul este iniţiat in parteneria ...

Mecanica, marele pariu al învăţământului profesional ieşean
21/11/2019 00:00

  * domeniile cu cele mai mari solicitări din partea operatorilor economici pentru includerea in planul de şcolarizare 2019-2020 au fost cele de mecanică - 910 locuri * totodată, s-au format 5 noi cla ...

Puterea şi opoziţia din CJ se pun la aceeaşi masă, pentru a soluţiona soarta a 46 de proiecte
19/11/2019 00:00

  Consilierii judeţeni se vor intruni din nou maine, avand in dezbatere 46 de proiecte de hotărare. Printre acestea se află şi proiectul privind solicitarea de trecere din administrarea Consiliului Lo ...

Începe Postul Crăciunului
15/11/2019 11:11

      După Lăsatul Secului, petrecut ieri, in seara de Sfantul Filip, astăzi incepe Postul Crăciunului, una dintre cele patru mari perioade de ajunare randuite de Biserica Ortodoxă. Post ...

Un tânăr din Iași, beat și fără permis, nu a oprit la semnalul politistilor. Oamenii legii l-au urmarit 1km
10/11/2019 12:51

În jurul orei 01.00, in timp ce patrulau in zona Horlesti, politistii din Letcani au observat o masină cu un comportament destul de suspect in trafic. Oamenii legii au facut semn de oprire autoturismulu ...

Poliţiştii din Popricani, cei mai iscusiţi vânători de şoferi băuţi
09/11/2019 20:04

Datele statistice arată fără dubiu faptul că poliţiştii din Popricani sunt foarte dibaci in depistarea şi prinderea şoferilor ce conduc sub influenţa alcoolului. Numai in primele 10 luni din 2019, pe r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei