Vasile Astărăstoae a câştigat definitiv procesul incompatibilităţii
Dimensiune font:
Ex-rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) „Grigore T. Popa”, Vasile Astărăstoae, a câştigat definitiv o bătălie cu inspectorii de integritate.
ANI l-a acuzat că s-ar afla în stare de incompatibilitate, pentru că ocupa şi funcţia de director al Institutului de Medicină Legală Iaşi, din care apoi a demisionat, preşedinte al Colegiului Medicilor din România, preşedinte al Colegiului Medicilor din Iaşi, preşedinte al Comisiei Centrale de Arbitraj din cadrul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi membru în Comisia Superioară de Medicină Legală din cadrul Institutului Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici”. Vasile Astărăstoae a cerut anularea raportului ANI: „În ce priveşte pretinsa incompatibilitate cu funcţia de preşedinte al Colegiului Medicilor din România, preşedinte al Colegiului Medicilor din Iaşi, preşedinte al Comisiei Centrale de Arbitraj din cadrul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, consider că nu există nicio incompatibilitate între acestea şi funcţia de rector”. Judecătorii din Braşov i-au dat dreptate, însă ANI a făcut recurs. Acum, acesta a fost respins de magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Ştefana CZELLER
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau