Vasluienii, cumpătați de sărbători
Dimensiune font:
Ambulanțierii vasluieni au avut parte de sărbători relativ liniștit, numărul intervențiilor fiind puțin mai mare decât în zile obișnuite * în prima și a doua zi de Paște, la Serviciul de Ambulanță Județean Vaslui au fost înregistrate 275 de solicitări, cu 9,5% mai multe decât media, la care se adaugă alte 44 de intervenții ale paramedicilor SMURD * doar 30 de persoane au reclamat afecțiuni digestive și doar 8 au băut fără măsură
Spre deosebire de alți ani, când numărul celor care cereau ajutorul ambulanțierilor spre a fi transportați la spital era cu până la 50-60% mai mare decât în zile obișnuite, ultimele Sărbători Pascale au fost relativ liniștite. Conform datelor furnizate de reprezentanții SAJ Vaslui, în primele 2 zile de Paște, 16-18 aprilie, au fost înregistrate 275 de solicitări, cu doar 9,5% mai multe decât într-o perioadă normală. Spre comparație, pe 14 aprilie, ambulanțierii au intervenit la 126 de solicitări.
În aceeași perioadă, paramedicii SMURD au intervenit la alte 44 de solicitări, dintre care, într-un caz, la Bârlad, în colaborare cu pompierii militari, pentru a putea transporta la spitalul din Bârlad o persoană supraponderală.
În ceea ce privește solicitările specifice unei sărbători stropite din belșug cu băutură și mâncare, și care, cu alte ocazii, erau majoritare, de această dată numărul cazurilor a fost relativ mic. În cele două zile de Paște, au fost transportate cu ambulanța la spital doar 30 de persoane care acuzau afecțiuni digestive, pe fondul consumului excesiv de mâncare, și doar 8 persoane care au exagerat cu licorile bahice. „În general, activitatea în zilele de Paște a fost una aproape ca într-o perioadă normală, iar intervențiile s-au desfășurat fără probleme, cu excepția unui caz de la Negrești, acolo unde rudele unei paciente în vârstă de 16 ani, deranjați de relațiile cerute de operatorul de la 112 au atacat personalul ambulanței chemate în ajutor”, a declarat medicul Dan Ungureanu, purtătorul de cuvânt al SAJ Vaslui. Ovidiu IANCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau