Verdict în cazul primarului din Unțeni
Dimensiune font:
Edilul-şef a fost demis pentru conflict de interese * prefectul de Botoşani, Costică Macaleţi, a făcut eforturi pentru evitarea acestei situaţii
Prefectul Costică Macaleţi a dat ieri câteva explicaţii privind încetarea mandatului primarului de Unţeni, declarat incompatibil de către ANI. El a dorit să facă publice o serie de detalii care arată că Instituţia Prefectului a făcut eforturi repetate pentru evitarea acestei situaţii.
Cauzele demiterii primarului
Documentaţia întocmită la Prefectură pe marginea cazului de conflict de interese al primarului Dumitru Timişag are aproape 70 de pagini de corespondenţă între prefectul de Botoşani, Agenţia Naţională de Integritate (ANI) şi Ministerul Afacerilor Interne.
De la data Raportului de evaluare emis de ANI pe 20 martie, prin care se constata conflictul de interese apărut după ce edilul din Unţeni a angajat-o pe soţie pe postul de consilier personal, documentul solicitând prefectului şi luarea măsurilor legale, reprezentantul Guvernului în teritoriu a încercat să găsească o soluţie pentru păstrarea mandatului de la Primăria Unţeni. Astfel, în iunie, primarul era sancţionat doar cu diminuarea indemnizaţiei cu 10% pe timp de trei luni, începând cu iulie 2014. ANI, însă, nu a fost de acord cu această sancţiune şi a solicitat ulterior în lunile aprilie, mai şi august „eliberarea din funcţie a domnului Timişag Dumitru”, precizând de fiecare dată că, în caz contrar, „ANI va dispune sancţionarea contravenţională a persoanelor care se fac vinovate de neîndeplinire”.
Explicaţii pe baze juridice
În acest moment, prefectul a solicitat şi punctul de vedere al Ministerului de Interne, care a ajuns la Botoşani pe 4 septembrie. Juriştii de la Bucureşti au ajuns şi ei la concluzia că în situaţii precum cea din Unţeni „este necesar ca prefecţii să acţioneze în sensul emiterii ordinului de încetare înainte de termen a mandatului de primar”. Abia în această fază prefectul a anulat sancţiunea anterioară, dând ordin ca primarul să-şi primească drepturile băneşti diminuate anterior şi a emis un nou ordin, de această dată de încetare a mandatului, ca sancţiune ce nu mai putea fi evitată. „Am vrut să găsim o cale pentru ca primarul să rămână pe funcţie. Am rugat juriştii să caute orice interpretare a legii care să permită acest lucru, să se consulte cu cei de la alte prefecturi, dar până la urmă a trebuit să respect solicitările ANI”, a declarat prefectul Costică Macaleţi.
Alina CALINIUC
Prefectul a fost avertizat de ANI că riscă sancţiuni penale prin faptul că nu încheie mandatul primarului de Unţeni.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau