Veterinarii verifică transportul animalelor către abatoare şi târguri
Dimensiune font:
Controalele au loc din ordinul prefectului * situaţia s-a impus după apariţia unui focar în Ucraina, într-o localitate aflată în apropiere de Botoşani
Pentru a preveni apariţia pestei porcine africane, transporturile animalelor către abatoare şi târguri sunt verificate de echipe mixte, formate din reprezentanţi ai mai multor instituţii. Demersul a fost instituit prin ordin al prefectului Dan Nechifor. „Măsura, în contextul alertei de pestă porcină africană, este menită să limiteze mişcarea necontrolată a animalelor aflate acum în risc major de contagiune”, a declarat prefectul.
Filtrele vor fi poziţionate pe opt trasee, din echipele de control urmând să facă parte specialişti ai Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, însoţiţi de agenţi de poliţie. Vor fi avute în vedere zonele Săveni, Flămânzi, Ştefăneşti, Hlipiceni şi Vorona, dar mai ales drumul ce leagă comunele Răchiţi şi Roma de Botoşani. Se vor verifica, însă, şi transportatorii de pe traseele Dorohoi-Darabani şi Suliţa- Copălău.
Citeşte şi ANUNŢURI ZIARUL EVENIMENTUL
Conform ordinului prefectului, rezultatele verificărilor vor fi transmise reprezentantului Guvernului în teritoriu, controalele putând fi reluate oricând se va considera necesar.
Specialiştii sanitar - veterinari au anunţat că, potrivit evoluţiei focarului de pestă porcină din Ucraina, ultimele îmbolnăviri au avut loc în localitatea Dovzhok, foarte aproape de graniţa judeţului Botoşani.
Alina CALINIUC
8
acesta este numărul traseelor pe care vor fi instituite filtrele.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau