Viceprimari realeşi cu scandal
Dimensiune font:
Cosmin Andrei (PSD) şi Marius Buliga (PDL) sunt, de ieri, noii viceprimari ai municipiului Botoşani * ei îi înlocuiesc pe Cătălina Lupaşcu şi Eugen Ţurcanu, cei susţinuţi de Alianţa PNL-PDL
Şedinţa de ieri a Consiliului Local Botoşani a readus în funcţie un fost primar, pe Cosmin Andrei (PSD), care va fi acompaniat, de pe aceeaşi poziţie, de Marius Buliga (PDL). Ei i-au înlocuit pe Cătălina Lupaşcu (PNL) şi Eugen Ţurcanu (PDL). Social-democraţii susţin că PNL şi PDL, când au făcut majoritatea, au schimbat viceprimarul PSD, pe Cosmin Andrei, iar acum, după ce alături de social-democraţi au votat şi doi consilieri PDL care nu şi-au părăsit partidul, viceprimarii Alianţei Creştin Liberale au fost schimbaţi.
Cum a decurs votul
La votul în Consiliul Local, Andrei şi Buliga au primit 13 voturi „pentru“, contra a doar 10 voturi câte au primit Gheorghe Iavorenciuc şi Corneliu Furtună, care au avut susţinerea PNL-PDL. „Lăsaţi scandalul, panarama şi teatru, colaboraţi cu primarul, comunitatea, presa”, le-a transmis consilierul Mihai Tincu (PSD) noilor viceprimari. „Vreau să-i felicit pe colegii noştri, pe domnii viceprimari. Sper că vor învăţa din anumite greşeli, experienţe”, a declarat primarul Ovidiu Portariuc.
„M-a umilit, m-a desconsiderat total!“
La schimbarea din funcţie, Eugen Ţurcanu nu a uitat de războiul cu primarul Ovidiu Portariuc. „Vreau să mulţumesc colegilor care m-au susţinut pentru acest vot. Le mulţumesc domnilor Florin Ghiorghiţă şi Marius Buliga pentru sprijinul acordat. Domnului primar nu pot să-i mulţumesc pentru că nu am de ce. M-a umilit, m-a desconsiderat total! Domnului Ghiorghiţă, în calitate de lider, îi doresc succes deplin pe ceea ce urmează să se întâmple mai departe”, a spus Eugen Ţurcanu.
„Mă gândeam că domnul Ţurcanu poate în ultimul moment va înţelege anumite lucruri, inclusiv greşelile făcute. Domnia sa se va întoarce la o direcţie subordonată Primăriei. Să lase vendetele personale, să meargă pe obiective. Dacă va continua să facă aceleaşi lucruri ca în prima zi când a intrat în Primărie, circ şi scandal, nu ne vom înţelege”, i-a transmis primarul Ovidiu Portariuc fostului viceprimar PDL.
Alina CALINIUC
„Vreau să fie un punct de turnură în ceea ce priveşte acest mandat încredinţat de cetăţeni. Aproximativ un an şi jumătate am avut parte de scandal, circ, sabotaj, beţe în roate. Vreau mai multe fapte, mai multă implicare în teren. Vreau să fie prezenţi alături de cetăţeni” -- primarul Ovidiu Portariuc
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau