Zarvă politică la Tăcuta din cauza unui drum
Dimensiune font:
Discuţiile au plecat de la starea deplorabilă a unui drum din satul Focşeasca * se pare că miezul problemei este unul de partid, între primar şi viceprimar existând fricţiuni politice
Peste 150 de săteni protestează, din nou, în faţa primăriei Tăcuta, din judeţul Vaslui, nemulţumiţi că edilul Florin Ionel (PNL) nu repară un drum din satul Focşeasca. De data aceasta, oamenii au venit cu un sicriu, coroane de flori, dar şi o fanfară. Prefectul Judeţului Vaslui, Isabel Bogdan, a anunţat că au fost trimise echipaje care să asigure ordinea publică.
„Am fost informat de şeful Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Vaslui cu privire la faptul că 150 de persoane protestează paşnic la Tăcuta, nemulţumite de primarul comunei. Este vorba despre o acţiune autorizată, dar în zonă au fost trimise echipaje care să asigure ordinea publică şi protecţia cetăţenilor, în caz de nevoie”, a declarat prefectul Isabel Bogdan.
Circ politic pe acordurile fanfarei
Deşi oamenii se manifestă paşnic, unii dintre localnici sunt nemulţumiţi de circul creat de protestatari. „E o zarvă de dimineaţă de nici nu te poţi înţelege. Cântă fanfara de zici că suntem la nebuni. Eu cred că mai mult ne fac de râs decât să rezolve ceva. Aşa ceva nu am văzut niciodată şi am înţeles că o să ţină mai multe zile. Unde s-a mai văzut aşa scandal cu fanfară şi coroane de flori?”, a declarat o bătrânică a cărei gospodărie se află în apropierea primăriei unde avea loc scandalul.
În comuna Tăcuta a mai fost organizat un protest similar joi, 4 mai, la care au participat peste 50 de persoane. Primarul a acuzat, la acel moment, că oamenii au fost aduşi la protest de viceprimarul Ion Beraru. „Acum trei săptămâni s-a pus în discuţie în Biroul politic local (al PNL – n.r.) activitatea domnului Ion Beraru, consilier local care este şi viceprimar. S-a făcut o analiză şi în urma acesteia s-a hotărât excluderea din organizaţia locală. După aceasta, chestiunea s-a pus în discuţie şi în forurile superioare ale partidului. Biroul Politic Judeţean a luat aceeaşi hotărâre. Dar el, fiind din satul Focşeasca, a crezut că rezolvarea este să implice oamenii din sat într-o bătălie politică”, a mai spus primarul Florin Ionel. Şi pentru că oricând există o explicaţie, se pare că scandalul a pornit de la o reconciliere. „Neînţelegerile dintre el şi domnul primar, care au persistat, au dus la această situaţie. Eu am vrut să fac o reconciliere între ei şi de aici a pornit scandalul”, a explicat Cornel Horghidan, preşedintele PNL Tăcuta.
Roxana NĂSTASĂ, Ovidiu IANCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau