Zborul Iaşi – Munchen va fi preluat de altă companie
Dimensiune font:
Aeroportul Internaţional Iaşi poartă negocieri intense cu operatorii care pot prelua ruta Iaşi – Munchen, abandonată de compania Tarom începând cu 26 martie. Cel mai probabil, această destinaţie va fi acoperită de Blue Air sau WizzAir, urmând ca anunţul să fie făcut de conducerea aerogării în perioada următoare. „Menţionăm că ruta Iaşi - Munchen va fi preluată de o altă companie parteneră. Vom anunţa în perioada următoare despre ce este vorba. Pentru Roma şi Bologna există opţiuni de zbor cu alte alte două companii ce operează la Iaşi”, au comunicat reprezentanţii Aeroportului Iaşi. Celelalte curse retrase de Tarom din programul de zbor de la Iaşi sunt spre Madrid, Roma şi Bologna. Pentru reluarea destinaţiei Madrid, conducerea Aeroportului Iaşi a dat de înţeles că nu există discuţii cu alţi operatori. „Sperăm ca această rută sa fie preluată de un alt operator, dar deocamdată nu avem noutăţi”, arată conducerea aerogării. În prezent, Compania Naţională Tarom mai operează zboruri de la Iaşi către Londra, Torino, Tel Aviv şi Bucureşti.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau