Zestre de la Tarcău pentru domniţa din Turnul Goliei EXCLUSIV/FOTO

 O propunere lansată de o familie de nemţeni a început să prindă contur în centrul Iaşului * împreună cu Centrul de Promovare Turistică, nemţenii îşi doresc să refacă o frescă socială din vremurile trecute * au dăruit deja piese de mobilier pentru Iatacul Domniţei, o încăpere ce ascunde una dintre legendele Turnului

Imediat ce treci de poarta Mănăstirii Golia te cuprinde un miros de liliac, iar florile movalii parcă abia aşteaptă să fie îmbrăţişate. Pe măsură ce paşii umplu curtea, un gând hoinar te străbate şi te întrebi cum o fi fost viaţa pe când Turnul Goliei era unul dintre aşezămintele sociale importante ale Iaşului. De mai stai câteva clipe, parcă şi auzi ropotit de cai şi roţi de trăsură cum trec prin faţa porţii, iar de-ţi îndrepţi privirea spre ferestrele cuprinse în blocurile de piatră parcă vezi umbre trecând.

Lacrimi de dragoste furată

Legenda spune că Turnul Goliei a adăpostit, printre altele, şi o închisoare pentru femei. Domniţele căzute în păcat, împinse de amorurile pentru alţi bărbaţi decât soţii lor şi aflate de gura târgului, ajungeau să-şi petreacă o parte a zilelor în două încăperi din piatră, de la nivelul al doilea al Turnului. Cine ştie câte lacrimi s-or fi adunat între zidurile de piatră, cine ştie câte suspine or fi sufocat inimile pline de dragoste şi de regrete, poate.

De dragoste amară se leagă, de fapt, prima poveste a încăperii de la nivelul al doilea. Se spune că boierul Ion Golăe ar fi zidit biserica pentru a o cuceri pe Ana, o frumoasă orfană care jurase că nu se va căsători decât cu bărbatul ce va fi în stare să construiască un adăpost în care să se simtă apărată de atacurile vecinilor. Într-unul din aceste momente, ea şi-a pierdut părinţii şi a scăpat cu viaţă doar după ce s-a ascuns sub o lespede de mormânt. Ca urmare, logofătul a purces să ridice zid înalt cu turn, din care să se vadă dincotro vine pericolul. Şi ca să se micşoreze primejdia profanării locului a ridicat acolo şi o bisericuţă de piatră, pe care mai apoi Vasile Vodă a cuprins-o între zidurile ctitoriei sale. Ce-a fost mai târziu ştie doar istoria, dar povestea de dragoste a rămas, la fel ca şi turnul, în care poate fi vizitat iatacul domniţei Ana (transformat mai târziu în loc de pedeapsă pentru femei).

Zestre după rânduiala veche

În iatac au început să fie frumos orânduite şi o serie de obiecte donate de doi iubitori ai tradiţiilor, din Tarcăul Neamţului, Dana şi Vlad Budăi. Dornici să readucă la viaţă frumuseţea traiului moldovenesc, ei lucrează în atelierul lor diferite obiecte din lemn natural, pentru care folosesc doar produse neatinse de vreo chimicală. După o viaţă de 20 de ani ca jurişti, cei doi temerari şi-au ascultat inima şi au decis că vor o altfel de viaţă. Totul a început cu renovarea casei bunicilor, veche de pe la 1890, pe care au readus-o la viaţă. „Ne-am dorit să reconstituim atmosfera din casa bunicii, unde totul avea un loc şi un rost. Iubim enorm lemnul vechi şi am hotărât să-i redefinim rolul. Credem că orice «vechitură» are valoare şi încercăm să salvăm orice bucăţică de lemn ce poate deveni valoroasă. În obiectele noastre veţi regăsi mai multe elemente provenind din obiecte vechi de mobilier, uitate şi aruncate în poduri de case vechi şi magazii, «leaţuri» din garduri sau lemn vechi din grajduri, stâne şi case abandonate de care nimănui nu-i mai pasă, ori din grămada de lemne pentru foc”, au spus Dana şi Vlad Budăi.

Ei au adus în Iatacul Domniţei o ladă de zestre, policioare, scăunaşe, blidare. Nu au uitat de oglinda care întoarce oricând chipurile oaspeţilor şi nici de cufărul secret. Fiecare obiect are viaţă, simţi că vibrează. „Ne dorim să realizăm în Iatacul Domniţei o frescă a vieţii sociale din acea epocă istorică”, a completat Dana Budăi. Proiectul a fost acceptat cu bucurie de către Centrul de Promovare Turistică Iaşi. „La final, va fi amenajată şi camera din faţa iatacului. Vor fi aduse mai multe obiecte, inclusiv un război de ţesut, covoare, scoarţe, tot ce trebuie pentru a reface atmosfera din acele timpuri”, a spus Carmen Chiorcea, directorul centrului.

O dată ce zestrea va fi frumos ticluită, nu mai rămâne decât să recitim poveştile din Turnul Goliei şi să facem, cu sufletul, o călătorie într-un timp ce are martor doar zidurile reci de piatră, tăiate de meşterii italieni care au lucrat la încăperile ce ascund nu numai poveşti de dragoste amară, ci şi răni sufleteşti de pe vremea când erau bolniţe pentru cei cu minţile tulburate ori de la soldaţii încartiruiţi în fosta garnizoană. De vreţi să le aflaţi, veniţi până în centrul Iaşului, unde amintirile trăiesc în pietrele învăluite în parfum de liliac.

Maura ANGHEL, Andrei DASCĂLU

 

„Vrem să arătăm lumii cum trăiau bunicii noştri, care ştiau că lemnul are suflet, că orice bucată este vie şi preţioasă, are istoria şi viaţa ei, merită respect şi poartă cu sine, ducând în vecie, o parte din fiinţa celui ce-l modelează” – Dana şi Vlad Budăi, din Tarcău, Neamţ