Ziua Drapelului, sărbătorită pe ploaie
Dimensiune font:
Drapelul României a fost sărbătorit de botoșăneni alături de oficialități în Piața Tricolorului, de pe strada Cuza Vodă. După intonarea imnului și a discursurilor ținute de prefectul Costică Macaleți, Cristian Achiție, vicepreședintele Consiliului Județean, și primarul Ovidiu Portariuc, a avut loc un ceremonial religios de sfințire a steagului.
„Sărbătorim astăzi Ziua Drapelului nostru. Tricolorul românesc împlineşte astăzi peste 180 de ani de când este martor al momentelor cruciale prin care a trecut acest popor. Am împărţit împreună pacea, războaiele, revoluţiile, dar şi cele mai înălţătoare victorii. Steagul ţării ne reprezintă pe fiecare dintre noi, aşa cum şi fiecare român îi recunoaşte şi îi respectă valorile. Stindard care a însufleţit ostaşii de pe fronturi, tricolorul este cel pentru care s-au jertfit mii şi mii de români. Este însemnul naţional sub care militarii noştri îşi îndeplinesc misiunile şi în prezent, arătând întregii lumi că România este un stat modern, puternic şi prezent în toate deciziile luate la nivel mondial”, a spus prefectul Costică Macaleți.
Alina CALINIUC
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau