Omul zilei: Irina Popescu Boieru
Dimensiune font:
Cunoscuta regizoare revine cu un nou spectacol la Naţionalul ieşean: „primul... după 25 de ani de teatru”, cum îi place să spună, în preajma acestei importante aniversări
„Cum am devenit stupid” este titlul spectacolului care marchează aniversarea unui sfert de veac de regie pentru Irina Popescu Boieru, cea care şi-a câştigat, în toţi aceşti ani, publicul, aducând în centrul atenţiei poveşti de viaţă pline de savoare, profunzime şi, mai ales, umanitate.
După „Focul” (adaptare originală după „451º Fahrenheit”, montat în 2012, la scurt timp după ce autorul romanului, Ray Bradbury, părăsea scena vieţii), Irina Popescu Boieru adaugă acum în repertoriul Teatrului Naţionalul Iaşi un spectacol după bestsellerul lui Martin Page (n. 1975, Franţa), „M-am hotărât să devin prost”, semnând traducerea, adaptarea şi regia. „În spectacolele mele, îmi place să spun că mă adresez tuturor spectatorilor, însă de această dată trebuie să admit că publicul ţintă este format din tineri care, în ciuda pregătirii, a acumulărilor, nu-şi mai găsesc locul în societate. Este un text cu foarte multă substanţă, care reuşeşte să fie dramatic în cheie comică şi invers, care stârneşte un râs îngândurat”, afirmă Irina Popescu Boieru, care a distribuit în acest spectacol actori din generaţii diferite: Cosmin Panaite/ Andrei Grigore Sava, Radu Ghilaş, Haruna Condurache, Oana Sandu, Constantin Avădanei, Emil Coşeru, Brânduşa Aciobăniţei, Georgeta Burdujan, Radu Homiceanu, Andreea Boboc.
Scenografia este semnată Axenti Marfa. Spectacolul (1h 45 fără pauză), va avea premiera mâine, de la ora 19.30, la Sala „Uzina cu Teatru”, o nouă reprezentaţie fiind programată pentru 15 februarie. (Gina Popa)
Născută la Bucureşti, pe 16 ianuarie 1963, Irina Popescu Boieru a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale”. În 1989, şi-a susţinut examenul de licenţă cu spectacolul „Şase personaje în căutarea unui autor” de Luigi Pirandello, montat la Teatrul Naţional Iaşi şi a cucerit Premiul UNITER pentru Debut. În cei 25 de ani de teatru, a pus în scenă peste 60 de spectacole, atât la Iaşi, cât şi la Bucureşti, Târgu-Mureş, Chişinău, Oradea, Bârlad. Are în palmares Marele Premiu al Festivalului „Ion Băieşu” 1996 („Dresoarea de Fantome”), Marele Premiu al Festivalului Naţional „Lucian Blaga” 1995 („Cereasca atingere”) etc. Este doctor în Artele Spectacolului Teatral şi a fost distinsă cu Ordinul Meritul Cultural Clasa I în grad de Cavaler.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau