Omul zilei: Marin Cazacu
Dimensiune font:
Reputatul violoncelist este astăzi invitatul Filarmonicii de Stat „Moldova”, într-un concert de excepţie: „Seducţia violoncelului”.
Numele lui Marin Cazacu a figurat adesea pe afişele unor festivaluri importante, precum cele de la Berlin, Bratislava, Hong-Kong, Macao, München, Milano, Osaka, Singapore, Seoul, Tokio, Valencia sau Veneţia. Despre violoncelul Lorenzo Ventapane (1820), pe care artistul român cântă din 1992, se spune că este unul dintre cele mai valoroase instrumente muzicale din lume.
Astă-seară, Marin Cazacu va concerta la Iaşi, alături de Orchestra simfonică a Filarmonicii „Moldova”, la pupitrul dirijoral fiind invitat Florin Totan. Programul cuprinde lucrări de Respighi – „Adagio con variazioni”, Max Bruch – „Kol Nidrei”, Saint-Saens – „Allegro appassionato”, Șostakovici – Simfonia nr. 5 în re minor, op. 47. Evenimentul va avea loc la Sala de concerte a Colegiului de Artă „O. Băncilă”, începând cu ora 19.00.
Sursa foto: filarmonicais.ro
Muzician cu un palmares impresionant, Marin Cazacu este binecunoscut în străinătate, prin numeroasele prezenţe în ipostază de interpret şi pedagog. A concertat sub bagheta unor mari dirijori, precum Ghennadi Rojdestvenski, Sergiu Comissiona, Cristian Mandeal, Horia Andreescu, Mendi Rodan, Misha Katz etc. În 1998 a fondat Cvartetul „Cellissimo”, împreună cu Alexandra Guţu, Răzvan Suma şi Olga Mănescu. (Gina POPA)
Născut pe 30 septembrie 1956 la Vidra-Ilfov, Marin Cazacu a studiat violoncelul la Liceul de Muzică „Dinu Lipatti” din Bucureşti, apoi la Conservatorul de Stat „Ciprian Porumbescu”. S-a perfecţionat la Weimar, cu profesorul Mezö Lászlo. Din 1983, este solist concertist al Filarmonicii „George Enescu”. În 1999, a înfiinţat Festivalul Internaţional „Enescu şi muzica lumii” (Sinaia).
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau