Omul zilei: Vasile Moldoveanu

default

Dimensiune font:

| 14-01-2014 07:48

 Tenorul cu o carieră internaţională impresionantă, dublată de o poveste de viaţă deopotrivă fabuloasă şi tragică, are întâlnire, în aceste zile, cu artiştii Operei ieşene

 Cunoscut ca fiind „artistul român cu cele mai multe reprezentaţii din istoria modernă a Teatrului «Metropolitan»”, tenorul Vasile Moldoveanu este invitatul Operei Naţionale Române Iaşi, unde va susţine un Master Class de canto, în perioada 13 – 31 ianuarie.


Interpreţii Operei ieşene se vor bucura astfel de îndrumarea unuia dintre cei mai mari tenori din lume, dar şi de întâlnirea cu un român a cărui poveste de viaţă impresionează. Regimul comunist din România l-a condamnat la moarte, pentru că a plecat în Occident, acesta fiind motivul pentru care, timp de aproape 40 de ani, artistul nu s-a mai putut întoarce în ţară. „De aici am plecat şi n-am uitat niciodată şi n-o să reneg niciodată. Sentimentele le am aceleaşi, de dragoste pentru patrie, pentru operă, pentru tot”, mărturiseşte tenorul Vasile Moldoveanu, care a fost personajul uneia dintre ediţiile emisiunii „În Premieră”, de la Antena 3.
Este de asemenea, personajul principal al unei cărţi biografice, semnate Ioana Diaconescu, „Vasile Moldovanu: Un tenor roman pe patru continente. Pasiune şi credinţă”, volum apărut la Editura Muzicală.
Tenorul va fi prezent miercuri, 15 ianuarie, începând cu ora 12.00, la o conferinţă de presă, susţinută de managerul Operei ieşene, Beatrice Rancea.


Vasile Moldoveanu a cântat pe marile scene ale lumii şi a participat la nenumărate festivaluri de operă. Anul trecut, tenorul a fost decorat de către preşedintele României cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de comandor, „în semn de înaltă apreciere pentru talentul şi dăruirea de excepţie prin care s-a impus, timp de mai multe decenii, pe marile scene ale lumii, afirmând valoarea şcolii româneşti de canto şi imaginea ţării pe plan internaţional”. (Gina Popa)

Născut la Constanţa, pe 6 octombrie 1935, Vasile Moldoveanu a studiat canto la Conservatorul „Ciprian Porumbescu”. A debutat la Opera Naţională din Bucureşti, în anul 1966, în rolul „Rinuccio” din „Gianni Schicchi” de Giacomo Puccini. Pe parcursul primului an al carierei sale a cântat în România, apoi a primit angajamente ca invitat al operelor din Belgia, Finlanda, Spania şi a avut apariţii la festivalurile din Atena, Amsterdam, Dresda, Köln, Frankfurt. În 1972 a apărut pentru prima dată la Opera de Stat din Stuttgart, urmând apoi Opera de Stat din München şi Opera de Stat din Viena. În 1977 a avut contracte la Operele din Berlin şi Chicago, iar în 1978 la Opera de stat din Hamburg. La New York Metropolitan Opera a cântat în 105 reprezentaţii.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Ionela Lungu, meşterul care întruchipează din argilă personajele lui Creangă
30/05/2015 05:00

   Ionela Lungu din Humuleşti este un meşter popular recunoscut pentru priceperea de a crea figurine din lut şi tapiserie in colaje. Pasionată de poveştile lui Creangă, Ionela Lungu ii intruchi ...

Dirijorul Tiberiu Soare revine la Iaşi
29/05/2015 12:12

„Pagini nemuritoare rusesti” este concertul simfonic programat de Filarmonica de Stat Moldova Iaşi, pentru astăzi, de la ora 19.00, in Sala de Concerte a Colegiului de Artă  „Octav Bă ...

Goran Bregovic în concert  la FIE 2015
28/05/2015 13:18

 Goran Bregovic şi trupa sa, Wedding and Funeral Orchestra, vor sunţine un concert pe scena din fata Palatului Culturii, un moment forte in cadrul celei de-a III-a editii a Festivalului International al ...

 Harry Tavitian în concert la FIE 2015
27/05/2015 13:10

 Apreciat ca fiind „cel mai important jazzman roman contemporan”, de către International Herald Tribune (1990), pianistul Harry Tavitian revine la Iasi miercuri, 27 mai 2015, cu un concert ext ...

Violonistul Dragoș Mânza
22/05/2015 14:08

   Violonistul Dragos Manza interpretează in această seară Concertul nr. 2 pentru vioară si orchestră, „La Campanella” de Niccolo Paganini. Absolvent al Colegiului de Artă &bdq ...

Omul zilei: Alexander Hausvater
13/05/2015 05:20

  Cu o adevărată avalanşă de idei despre artă şi lume, Alexander Hausvater este, dincolo de creatorul de teatru, un om pe care vă doresc să-l intalniţi. „Trăiesc intr-o ţară in care oa ...

Omul zilei: Cristian Istrate (Istra Tec)
11/05/2015 04:05

 Psiholog de profesie, Cristian Istrate nu işi imaginează viaţa fără fotografie. Pe langă imaginile pe care le realizează intr-un club din Iaşi, artistul face portrete şi are o mulţime de proiect ...

Omul zilei: Liviu Suhar
05/05/2015 12:02

    Pictor, profesor universitar doctor, coordonator ştiinţific al şcolii Doctorale din cadrul Facultăţii de Arte Vizuale şi Design - Universitatea de Arte „George Enescu” Iaşi, me ...

Omul zilei: Gonçalo Salgueiro FOTO/ VIDEO
16/04/2015 12:35

 Considerat urmaşul Amáliei Rodrigues - cunoscută de publicul din Romania şi graţie recitalului susţinut in 1968, la Cerbul de Aur -, Gonçalo Salgueiro a abordat acest gen muzical in ...

Omul zilei: Anca Pasinciuc
10/03/2015 03:41

Nu puţine sunt femeile care se indeletnicesc, in Postul Paştelui, cu desenarea, incondeierea, inchistrirea sau „scrierea” ouălor. Din localităţi precum Brodina, Vatra Moldoviţei, Paltinu ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei