Omul zilei: Vlad Baba
Dimensiune font:
Astăzi începe un nou sezon al emisiunii „Deschis la Distracţie”!
A urcat pe scenă cu trupa Naţionalului ieşean, când Petru Ciubotaru juca rolul lui Ştefan cel Mare. Spectacolul se numea „Apus de soare”, dar pentru liceanul Vlad Baba, care făcea figuraţie printre „monştri sacri”, era un răsărit fabulos. În 2009, a participat la Gala Tânărului Actor - HOP, cu spectacolul „Norvegia. Azi” (regia: Mihaela Arsenescu Werner), jucând alături de Ramona Părpăliţă. Au primit aplauze călduroase, laude, Premiul Publicului şi chiar oferte de angajare - de la directorii a două teatre din ţară. „Experienţa HOP a fost definitorie pentru mine. Atunci am renunţat la ideea de fi angajatul unui teatru şi am hotărât să fac televiziune. Am refuzat un salariu ce echivala cu 100 de euro, cazarea în teatru, la micul dejun... libelule”, glumeşte Vlad Baba, vorbind despre statutul tânărului actor în România.
Reîntâlnirea cu un fost coleg de facultate, care îşi încercase norocul în străinătate, a fost, de asemenea, decisivă: „Nu avea ce să facă aici, a plecat să se angajeze ca fermier. S-a întors cu 10 de kilograme mai slab, demoralizat, desfigurat. Am zis: Stai, măi, că nu se poate aşa! Trebuie să facem ceva!”.
Şi au făcut o echipă, în care se regăsesc acum Nucu Ionescu, Sergiu Moraru, George Grădinariu, Mădălina Costin, Alexandra Paşcu. Au deschis, în 2013, prima Şcoală de televiziune şi film din Iaşi, „Just Smile”. Aproximativ 80 de copii şi exersează aici talentul şi potenţialul de a deveni mici... vedete. Unul dintre ei este Yannis Litcăneanu (6 ani), care a participat cu un moment de teatru în actualul sezon al emisiunii „Next Star”.
Tot în 2013 a început seria emisiunilor „Deschis la Distracţie”. Vlad Baba s-a bucurat de susţinerea lui Dan Negru, în emisiunile căruia a colaborat, precum şi de simpatia multor vedete care au acceptat să vină la Iaşi. „Eu vreau să fac televiziune la Iaşi. Îmi place Iaşul, nu doar pentru că aici m-am născut, ci pentru că are o istorie fabuloasă, pentru că e cel mai frumos oraş din România! Iaşul poate să fie în top în materie de calitate în multe domenii”.
Noul sezon al emisiunii „Deschis la Distracţie” începe astăzi şi îl are ca invitat pe Aurel Moldoveanu. Filmările au loc în fiecare joi, de la ora 18.30, în Atrium Palas Mall, emisiunea fiind difuzată pe Antena 1 Iaşi, duminica, de la ora 11.30. (Gina POPA)
Absolvent al Universităţii de Arte „George Enescu” Iaşi, Vlad Baba a urmat cursuri de master la MediaPro Bucureşti. A colaborat cu TVR Iaşi („K la noi”). De mai bine de un an este producător general şi prezentator al emisiunii „Deschis la Distracţie”, printre invitaţii săi numărându-se: Zdob şi Zdub, Taxi, Alb Negru, Antonia, Cătălin Botezatu, Sofia Vicoveanca, Alin Moldoveanu, Daniel Buzdugan, Medeea Marinescu, Marius Manole, Agnes Toma, Mihai Trăistariu, Andreea Balan, Nicole Cherry etc.
Foto 1: Marius Odobaşa
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau