7.000 de cărţi iau calea stăinătăţii
Dimensiune font:
Proiectul tineretului liberal „Suntem români, citim româneşte”, s-a încheiat, după ce timp de patru săptămâni ieşenii au avut posibilitatea să doneze cărţi pentru românii aflaţi în străinătate. Astfel, pe parcursul derulării acestei campanii, la cele patru corturi amenajate în zonele Păcurari, Nicolina, Alexandru cel Bun şi Tătăraşi au fost aduse peste 7.000 de cărţi. „Considerăm că ieşenii au fost receptivi la campania noastră, având în vedere că aceştia s-au deplasat până la noi şi au adus, în sacoşe, cărţile. De asemenea nu este de neglijat numărul mare al donaţiilor”, declară încântat Sorin Afloarei, coordonatorul proiectului.
Zeci de cărţi pierdute!
Campania tineretului liberal a avut parte şi de probleme la Iaşi, după ce un cort a fost vandalizat. „Dat fiind că la sfârşitul zilei colegul nostru nu a avut cu ce transporta cărţile colectate la sediu, acesta a decis să le lase în cort până a doua zi dimineaţa. Din nefericire, în acea seară cortul din zona Nicolina a fost vandalizat de răuvoitori, care au aruncat cărţile în ploaie”, a punctat Asaftei.
Proiectul „Suntem români, citim româneşte” a fost implementat la nivelul întregii ţări şi a avut ca scop colectarea a 250.000 de cărţi ce vor fi trimise statelor membre Uniunii Europene, unde vor fi amenajate, pentru românii din diaspora, zece biblioteci.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau