„Au făcut o mare brânză de când au câştigat alegerile“

default

Dimensiune font:

| 27-01-2015 05:20

Deşi Iaşul are 22 de parlamentari trimişi la Bucureşti, primarii din teritoriu se plâng de lipsa de comunicare cu aceştia.  Potrivit edililor, dacă un colegiu ar avea un singur deputat, acesta ar fi mai responsabil şi mai deschis la problemele electoratului. În acest moment, parlamentarii sunt acuzaţi că „pasează” responsabilitatea de la unul la altul, iar problemele comunelor rămân nerezolvate

„Numărul parlamentarilor este prea mare, iar activitatea prea redusă”, aceasta este concluzia la care au ajuns mai mulţi primari ieşeni. În acest moment, judeţul Iaşi este reprezentant în Parlamentul României de 22 de parlamentari, dintre aceştia 15 fiind deputaţi, iar 7 au funcţia de senatori. Dat fiind că alegerile din 2012 au dat, pentru unele colegii, câte doi senatori şi doi deputaţi, după doi ani de mandat au apărut nemulţumiri cu privire la activitatea sau „nonactivitatea” acestora. „Este firesc să se micşoreze Parlamentul. La alegeri, pe Colegiul trei au fost aleşi doi deputaţi, Petru Movilă şi Constantin Adăscăliţei, ceea ce e prea mult, dacă mai adăugăm şi pe senatorii Varujan Vosganian şi Ionel Agrigoroaei”, a declarat primarul comunei Ipatele (PSD), Păstârnac Costică.

Potrivit acestuia, cu cât numărul parlamentarilor este mai mare cu atât „vocea ieşenilor” este mai puţin sonoră la Bucureşti. „Ar trebui să fie un singur senator şi un singur deputat, ca să îşi asume responsabilitatea faţă de oamenii care l-au votat. Când sunt mai mulţi, fiecare pasează responsabilitatea de la unul la altul şi nu mai ajunge niciunul să ne asculte”, explică primarul din Ipatele. Mai mult, acesta povesteşte că parlamentarii vin în teritoriu doar în campanie electorală, când fac nenumărate promisiuni. „Eu am mai vorbit cu domnul Adăscăliţei, pentru că el a luat cele mai multe voturi la noi şi este cel mai implicat, restul au un caiet în care îşi notează ofurile noastre şi de existenţa căruia au uitat imediat după vot”, a conchis primarul.


Ideea unui Parlament mai redus este îmbrăţişată şi de primarul comunei Româneşti. „Au făcut o mare brânză de când au câştigat alegerile. Nu îi vedem la faţă decât în campanie electorală. Cine să ne ducă problemele mai departe...Movilă, fiul localităţii?”, declară cu vizibilă indignare primarul comunei Româneşti, Adrian Ciobanu (PSD).

Dispar jumătate din parlamentarii ieşeni


Vizite în teritoriu bazate pe prietenii
Deşi primarii vor ca numărul parlamentarilor să se micşoreze, la capitolul comunicare sunt şi aleşi locali care spun că au găsit cheia unei bune socializări cu delegaţii Iaşului la Bucureşti. „Noi suntem reprezentaţi de Costel Alexe şi de senatorul Sorin Lazăr. Am reuşit să comunicăm bine cu aceştia, indiferent de culoarea politică. Ba, mai mult, suntem prieteni, aşa că nu putem spune că nu ne-au călcat comuna de-a lungul timpului”, declară Ionel Lungu (PSD), primarul comunei Erbiceni.

Consens pentru Iaşi - Capitală Culturală Europeană


„Vrem să facă legi care să ne ajute”
Potrivit primarilor, parlamentarii ieşeni ar trebui să poarte mai multe discuţii cu electoratul, înainte de-a face legi. „Cred că ar trebui să facă legi gândindu-se la noi şi să ne comunice atunci când putem depune proiecte sau accesa fonduri. Domnul Varujan Vosganian venea şi ne prezenta posibilităţile de finanţare pe care le aveam. Nu este de ajuns să ne viziteze, că la asta se pricep toţi”, explică primarul comunei Dagâţa, Mirel Damaschin (PNL).

Parlamentarii ieşeni vorbesc despre Legea „Big Brother”


Cât încasează parlamentarii
În medie, indemnizaţia unui deputat este de 5.000 de lei. La această sumă se adaugă cheltuielile suportate din bugetul Camerei Deputaţilor pentru desfăşurarea activităţii birourilor parlamentare care funcţionează în cadrul colegiilor din circumscripţiile electorale, acestea depăşind suma de 10.000 de lei. Pe lângă aceşti bani, deputaţii primesc diurne pentru deplasarea la lucrările Parlamentului, dar şi pentru deplasarea în circumscripţia electorală.
Un senator are în medie o indemnizaţie de 7.000 de lei. La aceasta se adaugă banii pentru cazare în capitală, fiind vorbe despre 4.000 de lei şi bani pentru telefonia mobilă. Cei care nu primesc bani pentru cazarea în capitală le este acordată o diurnă pentru deplasarea în teritoriu care variază în jurul sumei de 3.500 de lei.

* * *

15.500 lei
Atât primeşte, în medie, un deputat pentru activitatea sa.

* * *

16.000 lei
Aceasta este suma medie lunară pe care o primeşte un senator pentru activitatea sa.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:36

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Gura Vaii, cu sediul social in comuna Gura Vaii, satul Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau, cod postal 607220, telefon 0371/407.500, fax 0372/002.112, e-mail: primariaguravaii@yahoo.com, cod fiscal 4278108. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: - teren in suprafata de 316 mp, situat in intravilanul comunei Gura Vaii, satului Rotunda, nr. Cadastral 62185, CF 62185, apartinand domeniului privat al Comunei Gura Vaii, conform H.C.L. Comunei Gura Vaii nr. 09/22.01.2024, caietului de sarcini si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartimentul Achizitii Publice sau se poate consulta pe site-ul: www.uatcomuna guravaii.ro, sectiunea -Anunturi. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: de la Compartimentul Achizitii Publice, din cadrul Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau in contul de trezorerie RO17 TREZ 0625 006X XX00 0079, deschis la Trezoreria Onesti, cod fiscal: 4278108. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 27.03.2024, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 04.04.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 05.04.2024, ora 09.00, Comuna Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Judecatoria Onesti, cu sediul in municipiul Onesti, Str. Tineretului nr. 1, judetul Bacau, telefon 0234/311.913, fax 0234/326.170, e-mail: jud-onesti-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 08.03.2024.
ANUNȚ DE LICITAȚIE. Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro, organizează în data de 29.03.2024, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 16.000,00 mp, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, zona Dedeman. 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 16.000 mp, situat în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: gratuit 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 20.03.2024, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 29.03.2024, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 29.03.2024, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro PRIMAR, Florin-Liviu DULGHERU
Unde sunt banii Securitatii si cum scapa marii vinovati. Nu exista mare privatizare in Romania fara un securist in poveste
29/12/2019 05:53

 Dupa un scurt moment de recul in 1990, Securitatea s-a repliat si s-a salvat pe toate caile posibile: nu exista mare privatizare in Romania care sa nu aiba undeva in povestea ei o figura importanta din Se ...

VIDEO Au apărut imaginile cu momentul în care Klaus Iohannis e apostrofat, când depune o coroană, la Arcul de Triumf, de Ziua Națională: Nu vă mai bateți joc
03/12/2019 12:10

 Klaus Iohannis a fost tinta unor atacuri verbale, de Ziua Natională, la parada militară de la Arcul de Triumf din Bucuresti! În timp ce depunea o coroană in memoria eroilor, un bărbat a pro ...

Rezultate finale la alegerile prezidentiale: Iohannis - 66,09 %, Dancila - 33,91%
28/11/2019 14:32

 Purtatorul de cuvant al Biroului Electoral Central (BEC), Mircea Preotescu, a anuntat, joi la amiaza, rezultatul final al alegerilor prezidentiale. Astfel, Klaus Iohannis a obtinut 66,09 % din numarul ...

Peste 770.000 de ieşeni, aşteptaţi la vot
23/11/2019 00:00

  * peste 18 milioane de romani cu drept de vot sunt aşteptaţi, maine, la vot, la turul al doilea al alegerilor prezidenţiale * romanii au de ales intre Klaus Iohanis, actualul preşedinte al Romaniei, ...

Dan Lungu: „Voi vota împotriva reciclării analfabetei de tristă amintire”
09/11/2019 00:00

  Alianţa 2020 USR-PLUS locală a semnalat, printr-un eveniment electoral desfăşurat la Iaşi, importanţa participării comunităţii la vot, duminică. Membrii celor două filiale ieşene menţioneaz ...

Hai la vot!
09/11/2019 00:00

  * romanii merg duminică la vot, la alegeri prezidenţiale * in cazul in care niciunul dintre candidaţi nu adună jumătate plus 1 din voturi, raportat la totalul listelor, pe 24 noiembrie 2019 se va o ...

Şi deţinuţii se înghesuie să voteze
09/11/2019 00:00

  * 621 de deţinuţi din Penitenciarul Iaşi şi-au exprimat intenţia de a participa la vot, maine Astfel, duminică, in ziua votării, incepand cu ora 8, cate o echipă formată din cel puţin 2 membr ...

Păcatele candidaţilor la Preşedinţie
08/11/2019 00:00

  * după ce a fost analizată integritatea candidaţilor propuşi de principalele partide pentru alegerile prezidenţiale, s-a constatat că 7 dintre aceştia sunt in zona roşie * sunt prezentate inform ...

  Campania „candidaţilor laşi” /  Iohannis – Dăncilă, finala aşteptată de toată lumea!
07/11/2019 00:00

  * şeful statului se bucură de 38,9% din intenţiile de vot, fiind urmat de Viorica Dăncilă (PSD) - 22,6%, şi de candidatul USR-PLUS, Dan Barna, cu 19,1% Peste 18 milioane de romani sunt aşteptaţ ...

Maricel Popa: „Parlamentarii au trădat voinţa poporului”
06/11/2019 00:00

  * liderul social-democraţilor ieşeni consideră că, „pentru liberali, depesedizarea Romaniei inseamnă concedieri masive in intreg sistemul bugetar, in urma cărora sute de mii de romani şi-ar ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei