„Premierul Dăncilă ar trebui să demisioneze”
Dimensiune font:
* declaraţia îi aparţine primarului Mihai Chirica care consideră că Viorica Dăncilă discreditează imaginea femeii în politică
Făcând referire la valul de glume care o au ca personaj principal pe primul ministru, Viorica Dăncilă, ca urmare, mai ales, a gafelor în exprimare făcute de aceasta, primarul Mihai Chirica a declarat că şefa Executivului discreditează imaginea femeii în politică. „Cred că afectează credibilitatea femeii ca om politic şi e mare păcat, pentru că Europa a crescut o generaţie de oameni politici femei, de la Margaret Thatcher la Angela Merkel, care au reuşit să îşi impună un punct de vedere credibil. Şi domnul Emil Boc a mai avut o doamna blondă şi bine făcută, care nu mai este cetăţean român. Dumneaei, din punctul meu de vedere, este o victimă. Nu a fost pregatită să ajungă prim-ministru. Asta presupune cunoştinţe şi experienţe care te pot califica. Titu Maiorescu, Nicolae Iorga le spune ceva? Cred că aici este marele pericol, care îi va duce declinul. Dacă ţine la imaginea ei şi vrea să mai facă carieră politică pe viitor, ar trebui să demisioneze”, a declarat primarul Mihai Chirica. Ana POP
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau