Adăscăliţei, acuzat de sabotaj
Dimensiune font:
Deputatul PSD Tamara Ciofu consideră că fostul primar al comunei Răchiţi, Vasile Adăscăliţei, este singurul responsabil de eşecul proiectului de aducţiune de gaz metan. „A vrut să-şi ducă reţeaua de gaz până la el acasă şi a prelungit proiectul cu peste un kilometru, ceea ce a dus la sistarea lui, pentru că E.ON nu a fost de acord cu asta”, a declarat Ciofu. Deputatul mai spune că Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energetic(ANRE) va da avizul pentru racordul de peste 5 kilometri lungime care va trece prin municipiul Botoşani în zona Împărat Traian, va ajunge în Răchiţi şi apoi în Cişmea. „S-a modificat legislaţia şi acest proiect, de la Răchiţi, va fi primul avizat în două săptămâni după noile prevederi. Gazul este foarte important în comuna Răchiţi pentru că sunt abatoare, sunt fabrici care au nevoie de gaz metan şi acolo se foloseşte forţa de muncă locală, dar şi populaţia vrea gaz”, a precizat deputatul Ciofu.
Fostul primar Vasile Adăscăliţei nu a putut fi contactat telefonic pentru a răspunde acuzaţiilor. În schimb, primarul în funcţie din Răchiţi susţine că lucrarea va fi efectuată în cursul lui 2013. „Proiectul este al E.ON Gaz şi ei vor finanţa lucrarea de peste 2.300.000 de lei, ei vor distribui gazul, ei vor încasa banii. Noi vom face reţeaua de distribuţie în comună, care ne costă undeva la peste 300.000 de lei, dar avem mai bine de 200.000 de lei deja prinse în buget pentru asta. După ce aducem gazul în comună vom avea investiţii private concretizate în trei-patru fabrici care se vor deschide imediat după în comună”, a precizat primarul comunei Răchiţi, Gheorghe Iacob. (Alina Caliniuc)
Acum ne poți urmări și pe FACEBOOK
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau