Administraţie publică pe pâine
Dimensiune font:
Tinerii ieşeni vor urma cursuri de administraţie publică, la sfârşitul acestei săptămâni, când va debuta cea de-a patra ediţie a proiectului „TNL caută lideri”. Practic, persoanele doritoare să înveţe despre administraţia publică şi rolul omului politic în managementul eficient al comunităţii vor putea asista, sâmbătă şi duminică, la dezbateri susţinute de Marius Bodea, preşedinte al Consiliului de Administraţie al Aeroportului Internaţional Iaşi, Marius Dangă, liderul consilierilor locali al PNL Iaşi, Damian Butnaru, primar al comunei Mogoşeşti- Siret şi de consilierii judeţeni Liviu Bulgaru şi Adrian Căliman. „Este nevoie de astfel de cursuri pentru a-i atrage pe tineri către latura administraţiei publice. În Parlamentul European sunt foarte multe stagii de practică pentru cei care doresc să cunoască acest mediu şi, cred că ar fi normal să aplicăm acest model şi la nivelul ţării noastre. Ca prim pas, deschidem porţile PNL pentru tinerii care vor să înveţe”, declară senatoarea Mihaela Popa. Proiectul „TNL caută lideri” se va desfăşura la sediul PNL Iaşi, din Podu Roş, începând de astăzi.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau