ALERTĂ SE AJUNGE LA IOHANIS? Primele 5 rețineri în dosarul semnat de Klaus Iohannis ca primar al Sibiului

default

Dimensiune font:

| 03-03-2015 18:37

Procurorii DNA au efectuat primele rețineri în dosarul de fraudare a fondurilor europene dintr-un contract semnat de Klaus Iohannis pe vremea când era primar al Sibiului.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Alba Iulia au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu datele de 02.03.2015 respectiv 03.03.2015, a inculpaților:

IORDACHE MIHAIL, administrator al SC Cast SRL, cu privire la săvârșirea infracțiunilor concurente de:

- folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene,

- înșelăciune,

- omisiunea de a furniza, cu știință, datele cerute potrivit legii pentru obținerea de fonduri europene, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept a acestor fonduri;

LUTHER SIMONA MARIANA, reprezentant legal al SC Passavant Roediger Romania SRL, cu privire la săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de omisiune de a furniza cu știință datele cerute potrivit legii pentru obținerea de fonduri europene, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept a acestor fonduri;

BEȘCHIA GEORGETA-DANIELA, notar public, cu privire la săvârșirea infracțiunilor concurente de:

- abuz în serviciu, în formă continuată, (3 acte materiale),

- complicitate la tentativa de săvârșire a infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene,

- complicitate la tentativa de săvârșire a infracțiunii de înșelăciune,

- abuz în serviciu, în formă continuată, (2 acte materiale),

- complicitate la săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene,

- complicitate la săvârșirea infracțiunii de înșelăciune;

BUZEA VALERIA DOINA, notar public, cu privire la săvârșirea infracțiunilor concurente de:

- abuz în serviciu, în formă continuată (2 acte materiale),

- complicitate la tentativa de săvârșire a infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene,

- complicitate la tentativa de săvârșire a infracțiunii de înșelăciune,

- abuz în serviciu,

- complicitate la săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene,

- complicitate săvârșirea infracțiunii de înșelăciune;

TUDORACHE CRISTINA, cu privire la săvârșirea infracțiunilor concurente de:

- complicitate la tentativa de săvârșire a infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene,

- complicitate la tentativa de săvârșire a infracțiunii de înșelăciune,

- fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată (56 acte materiale),

- complicitate la săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene,

- complicitate săvârșirea infracțiunii de înșelăciune,

- fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată (11 acte materiale),

- fals în înscrisuri sub semnătură privată (2 infracțiuni).

În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și indicii din care rezultă suspiciunea rezonabilă care conturează următoarea stare de fapt:

1. La data de 06 aprilie 2011, între Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice, în calitate de autoritate contractată și SC Apa Canal SA Sibiu, în calitate de beneficiar, a fost încheiat prin Programul Operațional Sectorial de Mediu - POS Mediu 2007-2013, contractul având ca obiect „Extinderea și modernizarea infrastructurii de apă și apă uzată în județele Sibiu și Brașov” în valoare totală de 421.453.177 lei fără TVA, din care 322.483.325,81 lei finanțare nerambursabilă.

În cadrul acestui contract, SC Apă Canal SA Sibiu a încheiat un număr de 11 contracte de lucrări și patru contracte de servicii.

În ceea ce privește contractul având ca obiect proiectarea, elaborarea documentațiilor pentru obținere avize și autorizații, DTAC, construcție „Stație de Epurare Ape Menajere Pentru Localitatea Ocna Sibiului”, s-a publicat anunțul SEAP nr. 139441/5.10.2012. Conform celor înscrise în anunțul de participare, contractul era finanțat în proporție de 76,54% fonduri europene prin Programul Operațional Sectorial de Mediu - POS MEDIU 2007-2013.

Pentru calificare, în ceea ce privește procedura licitației, agenții economici trebuiau să demonstreze, sub sancțiunea excluderii, faptul că au o „experiență similară”, respectiv că: „în ultimii 5 ani au dus la bun sfârșit lucrări de execuție a cel puțin unei stații de epurare a apei uzate cu o capacitate de minim 2000 PE”, în cadrul unor contracte de proiectare și execuție.

La licitația organizată în data de 4 decembrie 2012, s-a prezentat și SC De Construcții Napoca SA care a și câștigat licitația, dovedind „experiența similară” prin susținerea acordată, în condițiile art. 190 din OUG 34/2004, de către un terț susținător, societate comercială înregistrată în Liban.

De documentația respectivă, întocmită în fals, s-a ocupat un presupus reprezentant al terțului susținător împreună cu inculpata Tudorache Cristina, pe baza înțelegerii cu reprezentanții SC De Construcții Napoca SA.

Toate documentele întocmite în fals, care au produs efecte juridice, au fost autentificate la birourile inculpatelor Buzea Valeria Doina și Beșchia Georgeta Daniela, care și-au îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu, prin încălcarea prevederilor legale referitoare la legalizarea diverselor acte.

Despre documentele depuse în cadrul procedurii a luat cunoștință inculpatul Dimitriu Ștefan Florea, în calitate de administrator al SC De Construcții Napoca SA, care le-a contrasemnat, inclusiv pe cele falsificate, deși la dosarul de achiziție a fost identificată o împuternicire prin care era mandată o altă persoană pentru semnarea oricărui document din procedura atribuirii contractului. În urma verificărilor efectuate a rezultat că această persoană nu a semnat niciun document în numele SC De Construcții Napoca SA.

Întrucât, pe parcursul executării contractului, s-au înregistrat nereguli și întârzieri, SC Apă Canal SA s-a adresat societății susținătoare, în vederea implicării acesteia în executarea contractului, conform prevederilor legale. La acea solicitare, firma respectivă a răspuns că procura de reprezentare este falsă și că ei înțeleg să nu-și îndeplinească obligațiile din contract.

La data de 31 decembrie 2013, SC Apă Canal SA Sibiu a reziliat contractul respectiv.

2. SC Hidro Prahova SA, al cărei acționar majoritar este Consiliul Județean Prahova, a fost beneficiarul finanțării europene alocate prin Programul Operațional Sectorial de Mediu – POS MEDIU, proiectului „Extinderea și modernizarea sistemului de alimentare cu apă și canalizare în județul Prahova”, în valoare totală de 822.819.366 lei din care 548.313.554 lei contribuție POS MEDIU 2007-2013, și 274.505.812 lei, contribuție beneficiar.

În calitate de beneficiar al acestui proiect, SC Hidro Prahova SA a organizat, prin intermediul Unității de Implementare a Proiectelor – UIP din cadrul companiei, licitațiile pentru atribuirea tuturor contractelor de consultanță și execuție.

În anul 2012, comisia de evaluare a ofertelor constituită la nivelul SC Hidro Prahova SA, din cele 7 oferte conforme depuse pentru atribuirea contractului de lucrări nr. 1 Breaza, a declarat câștigătoare oferta unei asocieri de firme: SC Cast SRL și aceeași societate libaneză.

Ulterior adjudecării licitației, reprezentanții firmei libaneze au solicitat oficial retragerea din Asociere, cerere care nu a fost acceptată de reprezentanții SC HIDRO PRAHOVA SA Ploiești, întrucât experiența tehnică a asocierii a fost asigurată de această societate.

Până în luna noiembrie 2013, Asocierea desemnată câștigătoare nu a efectuat nicio lucrare.

Pe parcursul aceluiași an, reprezentanții firmei libaneze au încercat să cesioneze 49% din partea lor de contract celor de la SC CAST SRL, soluție neacceptată însă de către SC HIDRO PRAHOVA SA Ploiești.

La fel, s-a încercat cesionarea a 94,98% din contract către SC Passavant Roediger România SRL, soluție de asemenea neacceptată.

Abia la data de 31 decembrie 2014, SC HIDRO PRAHOVA SA Ploiești a acceptat cesionarea, de către societatea libaneză, a procentajului de 49% din întreaga lucrare către societatea Passavant Roediger Romania SRL.

Prealabil încheierii acestui contract însă, prin reprezentanții desemnați, SC Cast SRL a încheiat, la data de 25 noiembrie 2013, un alt contract ascuns cu SC Passavant Roediger Romania SRL, prin care Asocierea de firme cesiona un procentaj de 97% din contractul semnat cu SC Hidro Prahova, ignorând astfel soluția de respingere.

Acest contract, necomunicat SC Hidro Prahova, a fost cel care a produs efecte între părți, dovadă faptul că:

- la data de 14.03.2014, la doar o zi după ce s-a încasat avansul de 7.705.590,96 lei, suma de 7.474.407,23 lei a fost transferată în contul escrow aparținând SC Passavant Roediger Romania SRL, deschis în baza contractului din 25.11.2013;

- în aceeași zi în contul SC Cast SRL este virată suma de 231.167,73 lei reprezentând 3% din valoarea avansului.

La data de 18.03.2014 SC Passavant Roediger Romania SRL a virat în contul SC Cast SRL suma de 350.251,06 lei.

Din partea SC Passavant Roediger Romania SRL, atât contractul cât și deschiderea contului Escrow au fost semnate de inculpata Luther Simona Mariana.

Și de această dată, întreaga documentație a fost falsificată de către același presupus reprezentant al firmei libaneze împreună cu inculpata Tudorache Cristina, pe baza înțelegerii cu administratorul SC CAST SRL SC, inculpatul Iordache Mihail.

Toate documentele întocmite în fals, care au produs efecte juridice au fost autentificate la birourile inculpatelor Buzea Valeria Doina și Beșchia Georgeta Daniela, care și-au îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu, prin încălcarea prevederilor legale referitoare la legalizarea diverselor acte.

De asemenea, procurorii anticorupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând de la data de 03 martie 2015, a inculpatului DIMITRIU ȘTEFAN FLOREA, administrator al SC De Construcții Napoca SA, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:

- tentativă la săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei,

- tentativă la săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul DIMITRIU ȘTEFAN FLOREA trebuie să respecte următoarele obligații:

a) să se prezinte la organul de urmărire, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemat,

b) să informeze de îndată organul judiciar cu privire la schimbarea locuinței,

c) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat,

d) să nu părăsească Municipiul Cluj-Napoca, decât cu încuviințarea prealabilă a organelor judiciare,

e) să nu se apropie de persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar și să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu acestea,

f) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte arme.

Inculpatului i s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

În cauză se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane.

În cauză procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea SRI Sibiu.

Inculpaților i s-a adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală, urmând ca inculpații Tudorache Cristina, Iordache Mihail, Luther Simona Mariana, Beșchia Georgeta-Daniela și Buzea Valeria Doina să fie prezentați la data de 03 martie 2015, Curții de Apel Alba-Iulia, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:08

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Unde sunt banii Securitatii si cum scapa marii vinovati. Nu exista mare privatizare in Romania fara un securist in poveste
29/12/2019 05:53

 Dupa un scurt moment de recul in 1990, Securitatea s-a repliat si s-a salvat pe toate caile posibile: nu exista mare privatizare in Romania care sa nu aiba undeva in povestea ei o figura importanta din Se ...

VIDEO Au apărut imaginile cu momentul în care Klaus Iohannis e apostrofat, când depune o coroană, la Arcul de Triumf, de Ziua Națională: Nu vă mai bateți joc
03/12/2019 12:10

 Klaus Iohannis a fost tinta unor atacuri verbale, de Ziua Natională, la parada militară de la Arcul de Triumf din Bucuresti! În timp ce depunea o coroană in memoria eroilor, un bărbat a pro ...

Rezultate finale la alegerile prezidentiale: Iohannis - 66,09 %, Dancila - 33,91%
28/11/2019 14:32

 Purtatorul de cuvant al Biroului Electoral Central (BEC), Mircea Preotescu, a anuntat, joi la amiaza, rezultatul final al alegerilor prezidentiale. Astfel, Klaus Iohannis a obtinut 66,09 % din numarul ...

Peste 770.000 de ieşeni, aşteptaţi la vot
23/11/2019 00:00

  * peste 18 milioane de romani cu drept de vot sunt aşteptaţi, maine, la vot, la turul al doilea al alegerilor prezidenţiale * romanii au de ales intre Klaus Iohanis, actualul preşedinte al Romaniei, ...

Dan Lungu: „Voi vota împotriva reciclării analfabetei de tristă amintire”
09/11/2019 00:00

  Alianţa 2020 USR-PLUS locală a semnalat, printr-un eveniment electoral desfăşurat la Iaşi, importanţa participării comunităţii la vot, duminică. Membrii celor două filiale ieşene menţioneaz ...

Hai la vot!
09/11/2019 00:00

  * romanii merg duminică la vot, la alegeri prezidenţiale * in cazul in care niciunul dintre candidaţi nu adună jumătate plus 1 din voturi, raportat la totalul listelor, pe 24 noiembrie 2019 se va o ...

Şi deţinuţii se înghesuie să voteze
09/11/2019 00:00

  * 621 de deţinuţi din Penitenciarul Iaşi şi-au exprimat intenţia de a participa la vot, maine Astfel, duminică, in ziua votării, incepand cu ora 8, cate o echipă formată din cel puţin 2 membr ...

Păcatele candidaţilor la Preşedinţie
08/11/2019 00:00

  * după ce a fost analizată integritatea candidaţilor propuşi de principalele partide pentru alegerile prezidenţiale, s-a constatat că 7 dintre aceştia sunt in zona roşie * sunt prezentate inform ...

  Campania „candidaţilor laşi” /  Iohannis – Dăncilă, finala aşteptată de toată lumea!
07/11/2019 00:00

  * şeful statului se bucură de 38,9% din intenţiile de vot, fiind urmat de Viorica Dăncilă (PSD) - 22,6%, şi de candidatul USR-PLUS, Dan Barna, cu 19,1% Peste 18 milioane de romani sunt aşteptaţ ...

Maricel Popa: „Parlamentarii au trădat voinţa poporului”
06/11/2019 00:00

  * liderul social-democraţilor ieşeni consideră că, „pentru liberali, depesedizarea Romaniei inseamnă concedieri masive in intreg sistemul bugetar, in urma cărora sute de mii de romani şi-ar ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei