Anton Doboş: „De ce am votat pentru conversia francilor elveţieni la cursul istoric”

Ca membru în Comisia finanţe-bănci din Camera Deputaţilor vreau să fac câteva precizări legate de traseul tumultuos al legii votată marţi referitoare la conversia creditelor în franci elveţieni la cursul istoric. Forma iniţială a legii aşa cum a fost propusă de colegii de la PNL se referea la conversia creditelor făcute în orice monedă şi la care cursul de schimb a crescut brusc cu un anumit procent într-o perioadă relativ scurtă de timp.
Această idee de a proteja persoanele cu credite făcute înainte de criza financiară nu este nouă, a fost deja aplicată de ani de zile în mai multe ţări europene care nu sunt în zona euro. La nivelul comisiei au avut loc foarte multe dezbateri cu cei implicaţi, de la clienţii disperaţi până la reprezentanţii băncilor şi ai BNR. În mod cert, marea majoritate a celor care au făcut credite în franci elveţieni înainte de 2009 sunt oameni de bună credinţă care şi-au achiziţionat o locuinţă prin acest credit.
Spre deosebire de moneda euro care este practic a doua moneda a românilor, mulţi au spus că creditele în franci au fost un produs înşelător, în mod clar românii nu erau familiarizaţi cu această monedă „exotică” şi nici nu puteau cunoaşte la ce riscuri se pot expune. În schimb, anumite bănci au marşat pe acest tip de credit, fie din necunoaştere, fie din lăcomie. Insist asupra faptului că doar câteva bănci, nu dintre cele mai mari, au insistat asupra acestui credit. Nu au fost apoi dispuse să îşi asume niciun risc şi au vrut să pună toată povara pe umerii clienţilor care s-au trezit cu rate duble. E clar că aşa ceva nu putea fi dus până la capăt.
Alternativa de a converti creditele la cursul de la data contractării, îi va face pe mulţi dintre cei care au credite în franci să nu folosească varianta dării în plată. Astfel, ei vor putea rămâne cu locuinţa şi vor continua să plătească rate suportabile la bancă. Banca, la rândul ei, va încasa în continuare bani de la clienţi şi nu se va trezi cu un portofoliu de locuinţe pe care nu şi-l doreşte.
S-a ajuns la această formulă de lege după toate discuţiile şi după toate modificările şi răzgândelile celor de la PSD. Cei de la PSD s-au jucat de-a şoarecele cu pisica cu prevederile din lege şi după ce au văzut reacţiile publice, au scos plafonul şi gradul de îndatorare.
Până la urmă vor fi ajutaţi cei care s-au trezit cu credite de două ori mai mari decât au contractat, iar sistemul bancar poate suporta consecinţele. Reacţia băncilor care se plâng că nu este corect şi că vor avea prea mult de suferit este exagerată. Într-adevăr ar fi fost o mare problemă pentru sistemul bancar dacă s-ar fi luat decizia conversiei pentru toate monedele, dar iată că nu este cazul. Băncile trebuie să accepte ideea că şi ele trebuie să suporte o parte din consecinţele crizei declanşate tot de sistemul bancar.