Autostrada Iaşi-Târgu Mureş, „mingea fierbinte” dintre PSD şi PNL
Dimensiune font:
Deputatul PDL Petru Movilă susţine că proiectul autostrăzii Iaşi-Târgu Mureş este pasat între cei doi miniştri responsabili de investiţiile în infrastructură. Este vorba despre ministrul PSD Dan Şova, care deja a declarat că nu este un fan al acestui proiect, din cauza costurilor extrem de ridicate, şi ministrul liberal al transporturilor Relu Fenechiu. „Ministrul Şova a declarat solemn, cu mâna pe inimă, că autostrada Iaşi – Tg. Mureş costă în jur de 6 miliarde de Euro fără TVA. Însă, în tranziţia de la Ministerul Marilor Proiecte la Ministerul Transporturilor, am aflat din conferinţele de presă ţinute de Relu Fenechiu că autostrada lui costă doar 4 miliarde de Euro şi pe deasupra are şi kilometri mai mulţi, în condiţiile în care acesta a considerat că trebuie extinsă până la Câmpia Turzii. În timp ce un astfel de proiect este pasat de la un minister la altul, ca o minge fierbinte între PNL şi PSD”, a declarat Movilă. Deputatul aminteşte că până în prezent s-au cheltuit peste 12 milioane lei pentru studiile necesare acestui proiect, care riscă să expire înainte de primă săpătură la autostradă. Iniţial, studiile arătau o valoare totală necesară de aproape 9 miliarde de euro, fapt pentru care documentaţia trebuie refăcută. „Însă, nici o clipă, ministrul Şova nu a menţionat, sau nu a avut în vedere, faptul că Ministerul de Finanţe i-a transmis că nu are bugetaţi bani nici măcar pentru finalizarea documentaţiei actuale, darămite pentru refacerea tuturor studiilor”, conchide Movilă. (A. Zancu)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau