Averea lui Vladimir Putin şi locul acesteia
Dimensiune font:
Legile americane suportă o multitudine de structuri financiare secrete de care oficialii străini corupţi au profitat din plin
Se estimează că afacerile personale ale lui Putin din cadrul mai multor companii i-ar fi adus mai mult de 70 miliarde de dolari, ceea ce l-ar face cel mai bogat om din lume
În timp ce Statele Unite aplică noi sancţiuni economice Rusiei, liderii ruşi nu au produs frică în inima pieţelor financiare, însă "au ridicat la fileu" o întrebare destul de interesantă: Vor reuşi SUA să afle vreodată dacă preşedintele rus Vladimir Putin îşi păstrează banii ascunşi în curtea casei sale?
Oficialii străini corupţi profită din plin de legile americane
Această întrebare i-a fost adresată ieri purtătorului de cuvânt al preşedintelui american, Jay Carney. Acesta a refuzat să răspundă, însă una dintre ideile care se dorea a fi scoasă în evidenţă este aceea că legile americane suportă o multitudine de structuri financiare secrete de care oficialii străini corupţi au profitat din plin (la urma urmei, până anul trecut, Iran a deţinut şi a operat un zgârie-nori în centrul Manhattan-ului).
De obicei, corupţia este deconspirată numai după ce sancţiunile sunt puse în aplicare. Dar fluxurile financiare ilicite mai ies din când în când la suprafaţă, mai ales atunci când sunt atât de evidente, încât nici măcar bancherii nu pot reuşi să privească în altă parte, ca de exemplu, în cazul în care un "student şomer" păstrează 1 milion de dolari în bancnote de 100 de dolari în condiţii de siguranţă - într-o cutie de valori, potrivit Quartz.com.
Asta este ceea ce a făcut Yamilee Bongo - Astier, fiica preşedintelui Gabonului, Omar Bongo, în urmă cu câţiva ani (ea a spus băncii că tatăl ei i-a adus banii în Statele Unite folosindu-se de imunitatea diplomatică). Anecdota vine dintr-un raport al Sentatului SUA, pe 2010, cu privire la cum reuşesc figurile politice să se folosească de puterile lor şi să facă contrabandă cu milioane de dolari în sistemul bancar american, cu ajutorul firmelor-paravan şi al conturilor blocate pentru a ocoli procedurile de control ale băncilor americane.
Averea lui Putin rămâne o necunoscută
În ceea ce-l priveşte pe Putin, există o grămadă de lucruri care nu sunt cunoscute, legat de averea sa. În timp ce el a dezvăluit public o parte din averea sa, inclusiv două apartamente şi conturi bancare în valoare de, probabil, 500.000 de dolari, se spune că afacerile sale personale în companii ale statului, precum firmele petroliere Gazprom, furnizorul de petrol Surgutneftegas şi un dealer de ulei elveţian, Gunvor, i-ar fi adus lui Putin o avere în valoare de aproximativ 70 miliarde de dolari, ceea ce l-ar face cel mai bogat om din lume.
Aceste investiţii au avut loc prin intermediul unor structuri corporatiste opace şi societăţi de tip paravan. La fel de interesante sunt investigaţiile ce datează încă din anii '90 legate de serviciile lui Putin faţă de oraşul Sankt Petersburg, atunci când a fost suspectat că ar fi participat la două contracte realizate în mod ilegal - unul privind o afacere de export de minerale şi unul cu o companie de construcţii al cărui proprietar a rămas necunoscut - contracte care "au sifonat" bani de la bugetul de stat şi pentru care Putin ar fi primit o vilă în Spania.
Aceste tactici sunt similare cu cele citate de raportul Senatului american şi Banca Mondială, care, potrivit acestora, duc la cele mai multe fluxuri ilicite legate de corupţie, realizate în special prin intermediul companiilor de tip paravan şi prin active ale căror deţinători sunt necunoscuţi.
Însă puţin a fost realizat în ultimii ani, pentru implementarea unor norme mai stricte privind secretul în Statele Unite, chiar dacă SUA au împins alte ţări să dezvăluie persoanele care evită taxele fiscale din SUA, prin schimbul de informaţii.
Astfel că, pentru SUA, dacă Vladimir Putin - sau orice alt lider puternic - îşi păstrează banii în ţară, va trebui să facă o treabă mai bună şi să ceară băncilor şi corporaţiilor să asigure că acestea au de-a face cu afaceri legale. Desigur, acest lucru ar însemna muncă suplimentară şi, probabil, mai puţine depozite pentru instituţiile financiare, mai mult control asupra companiilor din SUA care folosesc filiale din alte zone pentru a transfera bani în întreaga lume. Şi din această cauză aceste probleme nu par a avea o rezolvare în viitorul apropiat.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau