Catastiful guvernării Ponta
Dimensiune font:
Preşedintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, vrea să facă un catastif în care să fie semnalate „toate realizările” Guvernului Ponta
Liviu Dragnea consideră că social-democraţii trebuie să creioneze în interiorul partidului un plan pe termen scurt şi mediu pentru populaţie. „Vom gândi un nou proiect politic, un nou proiect pentru societate, vom deschide partidul la o dezbatere despre modernizarea stângii, a societăţii româneşti şi pentru aceasta vom aduce alături de partid intelectuali de stânga, chiar dacă uneori ne critică. Există atât de mulţi oameni de valoare în România, care vor să-şi aducă aportul la construcţia unui proiect de societate şi care, din păcate, nu au unde să se exprime”, a declarat Dragnea. Astfel, liderul stângii vrea să realizeze un climat politic benefic pentru ţară, prin comunicarea PSD atât cu celelalte formaţiuni politice, cu membrii Guvernului, ai Parlamentului, dar şi cu preşedintele.
Nici în car, nici în căruţă
Pentru a atrage noi membri de partea social-democraţilor, Liviu Dragnea este de părere că trebuie creat un nou statut pentru cei care au crezuri similare cu PSD. „Vom instituţionaliza în mod foarte clar calitatea de simpatizant, pentru că sunt mulţi tineri care vor să susţină acest partid, dar care nu ţin neapărat să se înregimenteze politic. De asemenea, trebuie să pregătim o nouă generaţie de lideri tineri, o generaţie care să vină după generaţia de succes reprezentată de Victor Ponta şi vom genera şi intensifica dezbateri cu tineri şi despre tineri, mai ales în mediul online”, a punctat fostul ministru al Dezvoltării. Nu în ultimul rând, social-democratul vrea să inventarieze toate realizările guvernării PSD, acestea fiind notate într-o Carte Albă, pentru ca toţi românii să aibă cunoştinţe de faptele Guvernului.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau