Ce i-a predat Băsescu lui Iohannis. Raport despre ”ocupația străină” și eșecul economiei de piață în România

Traian Băsescu a făcut un bilanț contabil al țării pe care ”o predă” lui Klaus Iohannis, după 10 ani de mandat. Profesorul Mircea Coșea prezintă, într-o analiză scrisă pentru DCNews, realitățile din spatele cifrelor enunțate de fostul președinte. Prof. Coșea arată că România este dependentă de un mic grup de țări occidentale, capitalul autohton este slab, economia se află sub ”ocupație străină”, exportând resurse și forță de muncă ieftină.
Lipsa unei adevărate economii de piață face ca societatea să fie extrem de polarizată, iar beneficiile creșterii economice să se împartă la foarte puțini. În concluzie, ”progresele formidabile” menționate de Traian Băsescu au o mare doză de fragilitate și nu reprezintă garanția unor succese ulterioare. Cifrele nu sunt rezultatul unei economii sănătoase, ci mai mult a unor factori conjuncturali sau a unor sacrificii impuse populației și sectorului privat.

Economia de piață, fără conținut
Prof. Coșea arată că societatea românească nu a identificat și asimilat corect principiile și valorile economiei de piață. S-a creat doar forma, iar conținutul, atunci când nu a fost complet ignorat, a fost deturnat spre interese politice generale sau economice de grup. Lipsește cultura relației contractuale. Sursa principală a acumulării de capital nu o reprezintă profitul afacerii, ci banul public preluat prin relații clientelare cu bugetul statului. Ca o consecință, economia de piață românească a condus la o stratificare rapidă a societății, în contradicție cu tendințele europene actuale de reducere a diferențelor prin politici de solidaritate și coeziune socială.

România, dependentă de un mic grup de țări occidentale
Structura economiei a devenit periculos de dependentă doar de un grup mic de țări occidentale, manifestată în planul relațiilor economice externe prin unidirecționare ( cca. 70% spre UE), prin exces de export de forță de muncă ieftină, materii prime slab prelucrate și produse industriale manufacturate pe bază de licențe fără contribuții de cercetarea-inovare. Economia se află sub ”ocupaţie străină”, ponderea capitalului străin în total capital investit fiind de peste 80%, iar la nivelul sectorului bancar depăşind şi acest nivel.

Capitalul autohton, slab și dependent

Capitalul autohton este slab şi în majoritatea cazurilor este fie dependent, fie doar în parteneriat cu capitalul străin. Delocalizările din vestul Europei au transformat România într-o zonă de valorificare a capitalurilor occidentale prin menținerea costului muncii la niveluri inferioare față de alte țări membre UE. Valoarea adăugată produsă de economia românească se află doar la 38-40% față de media europeană (calculată prin raport de productivitate) și este capitalizată în interiorul țării doar în proporție de 15-20%.

Iată integral editorialul scris de prof. Mircea Coșea pentru DCNews:

România la schimbare de mandat
”De la intrarea în UE, și asta este poza de astăzi, România a făcut progrese formidabile pe care nu le recunoaștem, dar ele sunt și sunt consemnate, spre exemplu rata inflației este de 1,4% , rata la dobânzile pe termen lung este de 4,8%, cursul de schimb euro-RON este într-o marjă mică de 15%, deficitul bugetar este sub 3%, datoria publică este 37,9% . Astăzi România îndeplinește criteriile de convergență, deci îi voi preda domnului Iohannis o țară care îndeplinește toate criteriile de convergență în vederea intrării în zona euro”, a spus domnul Traian Băsescu la ultima sa conferință de presă de la Palatul Cotroceni.
Sunt de acord că România a făcut progrese formidabile dar mi-e greu să le consider efecte ale mandatelor de președinte ale domnului Băsescu. România și-a urmat drumul său, când tărîș când grăpiș, condusă mai mult de instinctul ei secular de descurcare și supraviețuire decât de viziunea și expertiza prezidențială.
Trecând peste tenta de marketing publicitar pe care domnul Băsescu a imprimat-o prezentării sale, ar fi interesant să analizăm mai realistic starea și situația țării pe care domnia sa ” o predă ” domnului Iohannis.
O astfel de analiză, obiectivă și apolitică, o găsim într-un articol devenit ” best seller”, publicat în ” Globalinequlity” pe data de 3/XI/ 2014 de către Branko Milanovic, intitulat ” For Whom the Wall Fell ? A balance-sheet of transition to capitalism ”. Autorul propune o clasificare a parcursului spre capitalism a fostelor țări comuniste în patru categorii în funcție de evoluția PIB pe cap de locuitor. În prima categorie denumită de ” eșec net” sunt incluse țări ca Republica Moldova, Bosnia și Serbia care înregistează stagnări ale creșterii.In a doua categorie de ”eșec relativ” este Federația Rusă care a avut o rată de creștere inferioară OCDE (1,7%/an), în a treia categorie sunt incluse și România, Slovenia și Cehia care au avut rate de creștere egale sau puțin superioare OCDE, iar în a patra categorie sunt țările de ” succes” care au avut o creștere superioară de 2%/an datorită exploatării unor resurse naturale excepționale, adică Azerbaidjan, Kazakhstan și Uzbekistan.
La această clasificare, articolul adaugă însă un element esențial, acela că adevărtaul succes al trecerii de la comunism la capitalism, indiferent de creșterea economică, nu l-a înregistrat decât Polonia care este singura țara care a reușit să construiască o adevărată democrație de tip occidental și să implementeze principiile și valorile economiei capitaliste.
Evident, clasificarea mai sus citată nu ne este defavorabilă dar ar trebui să ne dea de gândit deoarece simpla rată de creștere a PIB pe cap de locuitor nu este îndeajuns de relevantă pentru caracterizarea unei stări de fapt și mai ales pentru situația structurală și tipul de economie existent la un moment dat.
Mergând în direcția descifrării stării de fapt existentă în România predată de către domnul Băsescu domnului Iohannis adaug analizei următoarele considerente strict personale. Astfel, consider că:
Societatea și economia românească nu au identificat și asimilat corect și eficient principiile și valorile economiei de piață. S-a creat doar forma dar conținutul , atunci când nu a fost complet ignorat, a fost deturnat spre interese politice generale sau economice de grup. Economia de piață românească nu a asimilat cultura relației contractuale ci pe cea a relației clientelare,sursa principală a acumulării de capital nu o reprezintă profitul afacerii ci banul public preluat prin relații clientelare cu bugetul statului. Deși se declară, de formă, adversar al economiei subterane, statul român practică o poziție de tolerare a acesteia favorizând, și pe această cale, acumulări imense de capital la nivelul clientelei politice. Într-o perioadă istorică extrem de scurtă, clientela politică a acumulat averi personale pe care o economie de piață adevărată nu le-ar fi putut realiza decât în decenii. Ca o consecință, economia de piață românească a condus la o stratificare rapidă a societății în contradicție cu tendințele europene actuale de reducere a diferențelor prin politici de solidaritate și coeziune socială.
Structura economiei a devenit periculos de dependentă doar de un grup mic de țări occidentale, manifestată în planul relațiilor economice externe prin unidirecționare ( cca. 70% spre UE), prin exces de export de forță de muncă ieftină, materii prime slab prelucrate și produse industriale manufacturate pe bază de licențe fără contribuții de cercetarea-inovare.
Economia se află sub ”ocupaţie străină” , ponderea capitalului străin în total capital investit fiind de peste 80%, iar la nivelul sectorului bancar depăşind şi acest nivel. Capitalul autohton este slab şi în majoritatea cazurilor este fie dependent, fie doar în parteneriat cu capitalul străin. Delocalizările din vestul Europei au transformat România într-o zonă de valorificare a capitalurilor occidentale prin menținerea costului muncii la niveluri inferioare față de alte țări membre UE.
Valoarea adăugată produsă de economia românească se află doar la 38-40% față de media europeană (calculată prin raport de productivitate) și este capitalizată în interiorul țării doar în proporție de 15-20%.
Sunt elemente care arată că ” progresele formidabile ” au o mare doză de fragilitate și nu reprezintă o garanție a unor succese ulterioare. Ele arată și că cifrele frumoase care îmbracă rapoartele prezidențiale, ca și pe cele guvernamentale, nu sunt întotdeauna rezultatul unei economii sănătoase ci mai mult al unor factori conjuncturali sau a unor sacrificii impuse populației și sectorului privat.
O astfel de țară preia domnul Iohannis. O țară ” prezentată și predată” pe baza unui raport contabil și nu printr-un raport de analiză a modului cum viziunea prezidențială asupra strategiei și proiectului de țară a fost materializată într-un deceniu. In realitate, nici nu se putea altfel deoarece n-a existat nicio strategie și nici un proiect de țară.
Domnului președinte Klaus Werner Iohannis i s-a predat o țară, noi , cetățenii așteptăm de la domnia sa să ne predea o viziune și un proiect de țară.