Cinci mituri despre interceptările telefonice în România. Cum urmăresc procurorii e-mail-urile şi discuţiile de pe Facebook ale românilor

Dacă în Statele Unite presa relatează cu stupoare desprescandalul PRISM legat de interceptarea comunicaţiilor de pe Internet, în România procurorii folosesc cu succes astfel de date ca probe în dosare penale. 

În ţara noastră, interceptarea conţinutului unui e-mail se face la fel de uşor ca interceptarea unei convorbiri telefonice. Pe lângă e-mail-uri, procurorii utilizează deseori fapte şi date obţinute legal despre localizarea unor inculpaţi. O astfel de probă a fost utilizată în dosarul Valiza. În acest context, gândul vă prezintă modalităţile de interceptare folosite de autorităţile române, precum şi cinci mituri despre aceste insterceptări.

E-mail, Facebook sau Mesenger, la fel de uşor de interceptat ca telefonul

Potrivit specialiştilor consultaţi de gândul, interceptarea e-mail-urilor, a comunicărilor pe Facebook sau a altor tipuri de comunicaţii desfăşurate pe Internet se face la fel de simplu precum interceptările convorbirilor telefonice.

Ba mai mult, interceptările e-mail-urilor au şi avantajul că nu mai trebuie transcrise. Astfel că un procuror poate solicita mandat dacă are date sau indicii că un cetăţean comite o infracţiune şi utilizează în acest sens e-mail-ul sau dacă procurorul consideră că pot obţine probe conculudente din interceptarea e-mail-urilor. La fel ca în cazul interceptărilor telefonice, şi la e-mail-uri interceptarea trebuie să fie aprobată de un judecător.

 

E-mail-urile şi discuţiile de pe Facebook sunt interceptate în timp real

Procurorii pot intercepta corespondenţa online în timp real, la fel cum după obţinerea unui mandat de la judecător pot intercepta în timp real şi comunicaţiile din chat-ul de la Facebook sau de pe orice altă reţea.

Pentru a realiza aceste interceptări, organele de anchetă nu au nevoie să ceară permisiunea Google sau Facebook, ori a diverşilor furnizori de servicii de e-mail. Astfel că interceptările se realizează prin sistemul de interceptări al SRI, care operează direct cu providerii de Internet.

Legislaţia din România şi din UE spune că orice operator de telefonie sau provider de Internet este obligat să semneze protocoale de acest fel cu autorităţile. Prin aceste protocoale, SRI are acces la echipamentele acestor operatori şi poate efectua interceptările telefonice sau cele de date.

Localizarea telefoanelor mobile, stocată de companiile de telefonie şi folosită de procurori: cazul Valiza

Pe lângă interceptarea convorbirilor telefonice, procurorii au posibilitatea să ceară, în baza unui mandat, şi localizarea telefoanelor mobile. Mai exact, un procuror poate determina unde s-a aflat telefonul mobil al unui inculpat la un moment anume. Aceste date sunt stocate de companiile de telefonie.

Procurorii au folosit aceast tip de probatoriu în dosarul Valiza. După izbucnirea scandalului legat de mituirea jucătorilor de la U Cluj, Gigi Becali a încercat să acrediteze ideea că valiza cu bani era destinată cumpărării unui teren. Astfel că după ce mâna lui dreapta, Teia Sponte, a fost reţinut, Becali a încercat să falsifice probe. Mai precis, a încercat să falsifice un antecontract de vânzare-cumpărare cu un cetăţean din Cluj. Patronul Stelei a declarat şi a prezentat la DNA un contract care era întocmit şi semnat în 14 aprilie. În realitate, procurorii au demonstrat că documentul a fost semnat după data de 7 mai când Teia Sponte a fost reţinut.

Procurorii au solicitat prin mandat aprobat de judecător ca operatorii de telefonie mobilă să pună la dispoziţia lor localizarea telefoanelor mobile deţinute de Gigi Becali, Victor Piţurcă, avocata Ciul Alina şi Gheorghe Marion, presupusul vânzător al terenului. Toţi patru au declarat că în 14 aprilie au participat la semnarea contractului dintre Becali şi Marion pentru un teren din Cluj care ar valora fix 1,7 milioane euro, adică cu banii cu care a fost prins Teia Sponte.

După ce au primit datele de la operatorii de telefonie mobilă, procurorii au arătat că pe 14 aprilie cei patru nu s-au întâlnit şi nu aveau cum să semneze contractul. În plus, coroborând aceste informaţii cu alte date, procurorii au stabilit că Gheorghe Marino se afla la Cluj unde a participat ca martor la un proces. ”În legătură cu învinuitul Piţurcă Victor, listingul cu identificarea traficului telefonic şi a celulei de localizare, îl plasează pe acesta, în data de 15.04.2008, în intervalul 00:28 min.-17:59 min., numai în str. Erou Iancu Nicolae nr.126.A, din localitatea Pipera, judeţul Ilfov, unde îşi are domiciliul, fiind exclusă prezenţa sa în imobilul din str.Aleea Alexandru nr.1, sector 1 Bucureşti”, precizează procurorii în cadrul rechizitoriului din dosarul Valiza.

Localizarea personajelor din aprilie, reconstituită informatic în septembrie

Procurorii au primit mandat de la judecător pentru punerea la dispoziţie a datelor de localizare pentru Becali, Piţurcă, avocata Ciul şi Marino, acesta din urmă nefind monitorizat în luna septembrie 2008. Datele cerute se refereau la luna aprilie, deci cu patru luni în urmă faţă de momentul cererii. Din rechizitoriu, rezultă că procurorii au primit datele de localizare chiar şi pentru Gheorghe Marino, al cărui telefon nu era ascultat după patru luni de la momentul în care acesta susţinea că a fost în Bucureşti.

Potrivit legislaţiei, operatorii de telefonie sunt obligaţi să stocheze datele timp de şase luni. În 2012, a fost transpusă în legislaţia noastră directiva europeană a retenţiei datelor. Astfel, legea adoptată anul trecut prevede obligativitatea furnizorilor de telefonie fixă şi mobilă şi de Internet să reţină timp de 6 luni anumite date ale abonaţilor care să fie trimise, la cerere, autorităţilor din domeniul siguranţei naţionale pentru acţiunile de prevenire, cercetare, descoperire şi urmărire a infracţiunilor grave.

 

Pe lângă interceptarea telefoanelor, în dosarul hackerului „Micul Fum”, care a fost acuzat că a spart adresele mai multor vedete, procurorii au utilizat ca metodă investigativă şi interceptarea de date, ei cerând informaţii de la compania Facebook. Cum acesta folosea programe informatice pentru a-şi ascunde IP-ul real, procurorii au cerut atât interceptarea telefonului său, cât şi date de la providerii de Internet. Astfel că, prin coroborarea acestor date, procurorii l-au identificat pe „Micul Fum” în persoana lui Lazăr Marcel Lehel. Judecătorii l-au condamnat pe acesta la 3 ani de închisoare cu suspendare.

”În cauză, în vederea identificării autorului faptei, au fost solicitate administratorilor serverelor de poştă electronică YAHOO! şi GMAIL, precum şi reprezentanţilor reţelei de socializare FACEBOOK log-urile de acces din perioada în litigiu, atât la conturile compromise ale părţilor vătămate, cât şi la conturile autorului atacurilor informatice”, se arată în rechizitoriu.

Cinci mituri despre interceptările telefonice

Mitul nr 1: SRI ascultă pe toată lumea. Principalul mit al interceptărilor este acela că toţi cetăţenii care au telefoane mobile sunt interceptaţi si ascultaţi de SRI. Anual, în România sunt înregistrate aproximativ 20.000 de mandate de interceptare. Dintre acestea, aproximativ 3.000 sunt în baza legii siguranţei naţionale. Cele mai multe dintre interceptările realizate de SRI sunt destinate organelor de cercetare penală, DIICOT, Parchetul General, DNA, etc.

Mitul nr 2: Interceptările se fac abuziv, cu încălcarea legii. În România, interceptările se fac în principiu în felul următor: procurorul formulează o cerere unui judecător, prin care solicită autorizarea interceptării unei persoane, judecătorul analizează cererea şi decide dacă aprobă sau nu. Odacă ce a primit mandatul de interceptare de la judecător procurorul îl trimite către SRI care introduce mandatul într-un sistem electronic. Sistemul inregistrează mandatul şi porneşte înregistrarea convorbirilor.

Înregistrarea convorbirilor nu se face la SRI, ci la parchetul care a cerut şi a primit mandatul de interceptare. Sistemul este automatizat, astfel că, odată ce perioada de interceptare aprobată a expirat, interceptarea comunicaţiilor se opreşte automat.

În România, sunt două categorii de interceptări, cel puţin cele care apar în dosarele penale. Prima categoria sunt înregistrările aprobate pe mandate normale şi, de cealaltă parte, cele pe legea siguranţei naţionale. Aceste înterceptări sunt aprobate în baza articolului 91 din Codul Procedură Penală. Procurorul poate autoriza provizoriu pe 24 sau 48 de ore interceptarea fără mandat dar în mod obligatoriu după expirarea acestei periode trebuie să solicite un mandat post factum.

În România a existat un singur caz în care CEDO nereguli în procedura de interceptare. Este vorba de cazul Dinu Patriciu. Specialiştii spun însă că această condamnarea se datorează în principal unei legislaţiei proaste de dinainte de 2004. După 2004, legislaţia privind interceptările a fost modificată şi nu s-au înregistrat oficial cazuri de abuzuri.

Mitul nr 3: Interceptările pe siguranţă naţională, nelimitate şi fără control. Potrivit specialiştilor contactaţi de gândul, în România se emit anual în jur de 3.000 de mandate de interceptare în baza legii siguranţei naţionale. Faţă de mandatele de interceptare obişnuite, aceste mandate sunt avizate de Curtea Supremă. Interceptarea pe legea siguranţei naţionale a unui cetăţean are următorul traseu:
SRI colectează date sub suspiciunea de infracţiuni la legea siguranţei şi decide să ceară un mandat de interceptare.

Chiar şi la SRI există un prim filtru pe aceste cereri. Serviciul formulează o cerere către procurorul general în care prezintă argumentele pentru care doreşte să intercepteze convorbirile persoanei vizate. Procurorul general are posibilitatea să respingă cererea SRI.

De la Parchetul General, cererea ajunge la Curtea Supremă, unde judecătorii analizează acestă solicitare si aprobă sau nu mandatul. Potrivit specialiştilor, numărul de mandate emise în România depăşeşte media de mandate/locuitor emise de alte ţări din Europa. Atât Parchetul General, cât şi SRI analizează aceste mandate în baza hotărârilor CEDO care s-au pronunţat pe cauze care priveau interceptări abuzive, astfel încât, în principiu, există anumite filtre şi garanţii că nu se vor comite erori sau abuzuri.

 

Mitul nr 4: Interceptările convorbirilor audio sunt modificate de SRI si procurori. Un alt mit al interceptărilor este acela că SRI şi procurorii modifică fişierele audio ale interceptărilor. În faţa instanţelor, în special în dosarele de corupţie, inculpaţii au acuzat procurorii că au modificat interceptările astfel încât probele să fie în favoarea acuzării.

Fisierele audio cu interceptări sunt fişiere speciale care au în componenţă elemente de siguranţă. La fel şi fişierele video rezultate din supravegherea operativă video a unui acuzat. Astfel că, dacă un procuror ar dori să modifice un fişier video sau audio, aceste fişiere s-ar corupe şi nu ar mai putea fi utilizate. De altfel, aceste fişiere conţin şi date suplimentare prin care poate fi identificată fiecare persoană care a folosit documentele. Astfel că, potrivit specialiştilor consultaţi de gândul, este practic imposibil ca o interceptare să fie compilată.

Mitul numărul 5: Procurorii fac interceptări pe care le ţin ascunse în sertare. Un alt mit al interceptărilor este acela că procurorii sau SRI realizează interceptări ilegale pe care le ţin la secret şi le utilizează în scopuri oneroase.

În realitate, sistemul informatic cu care realizează interceptări nu permite ascultarea telefoanelor fără mandat sau fără o ordonanţă provizorie a procurorului care trebuie confirmată ulterior de judecător. Astfel că există în permanenţă o evidenţă oficială a celor care emit ordonanţe şi celor care sunt ascultaţi. În plus, sistemul informatic şterge automat după 10 zile interceptările care nu sunt extrase din sistem şi ataşate unui dosar.