Cine a furat cotizaţiile de la PDL Iaşi. ATENTIE DNA

default

Dimensiune font:

| 11-07-2014 10:25

Consilierii locali acuză conducerea PDL Iaşi de mişmaşuri financiare * în anii 2011 şi 2012, aceştia au explicat că au contribuit cu sume de bani la trezoreria partidului, în schimbul cărora li s-au eliberat chitanţe false * cotidianul „Evenimentul Regional al Moldovei” vă prezintă, în facsimil, specimenul de chitanţă folosit de PDL Iaşi în comparaţie cu cel oficial

Scandalul „chitanţelor” din PDL Iaşi ia amploare, cu o zi înainte de o şedinţă a conducerii organizaţiei judeţene la care se vor decide excluderi din partid. Consilierii locali ai PDL se revoltă în faţa şefilor filialei şi acuză mişmaşuri financiare cu contribuţiile lunare ale membrilor de partid, bani utilizaţi pentru activitatea curentă a formaţiunii.

Aceştia au afirmat că, în perioada 2011 - 2012, au circulat în organizaţie chitanţe false, fără serie şi datele de identificare ale partidului. În baza acestor „acte”, s-au încasat sume totale de ordinul zecilor de mii, bani cărora li s-a pierdut urma. „Eu am cerut explicaţii în partid, la secretariatul tehnic şi la contabilă. Mi s-a spus că în evidenţele partidului nu există chitanţe de genul celor pe care eu le-am primit în anii 2011 şi 2012. Nu ştiu dacă sunt falsuri, am solicitat răspunsuri la conducere”, a declarat consilierul local Constantin Bârhală.

El a refuzat să facă publice sumele de bani cu care a contribuit lunar la partid în perioada menţionată. „Dacă nu se vor clarifica lucrurile în partid, voi face publice toate datele. Cert este că, din ianuarie 2013, când s-a schimbat conducerea organizaţiei municipale, chitanţele în cauză nu au mai fost distribuite”, a mai spus Bârhală. Acesta a adăugat că în situaţia sa se mai află alte cel puţin şapte persoane, membri de partid care au solicitat explicaţii conducerii. În perioada menţionată de Bârhală, şef al organizaţiei municipale era Marius Spânu.

Contribuţii de minimum 150 lei/lună/consilier

Consilierul local Constantin Axinia a dezvăluit şi cuantumul contribuţiilor lunare. Potrivit acestuia, fiecare membru al Biroului Politic Local a contribuit lunar cu minimum 50 lei, iar în cazul aleşilor locali la această sumă se adaugă alţi 150 lei. De exemplu, în cazul lui Axinia, suma totală pe doi ani ajunge în jurul a 5.000 lei. BPL număra la vremea respectivă 27 de membri, o bună parte dintre aceştia având şi calitatea de consilier local. Acele chitanţe sunt nişte falsuri, de asta nu se regăsesc în arhiva partidului. Cei care au colectat banii trebuie să răspundă. Noi am cerut în mai multe rânduri să ni se prezinte un raport privind cheltuirea banilor, însă nu s-a făcut niciodată. Vom încerca să găsim răspunsuri în sânul partidului, în caz contrar ne vom adresa organelor abilitate, a spus, la rândul lui, Axinia.

Explicaţiile şefilor PDL Iaşi

Liderul organizaţiei municipale a PDL Iaşi de la acea vreme, Marius Spânu, a admis existenţa unui sistem rudimentar de colectare a contribuţiilor lunare în perioada menţionată, dar a subliniat că întreg BPL a fost de acord cu acesta. „A fost propunerea să ne gospodărim singuri şi nu s-a putut lua chitanţierul de la organizaţia judeţeană. Timp de un an s-au strâns sume infime, vorbim de vreo 2.000 lei. Atât domnul Bârhală, cât şi domnul Axinia au fost de acord cu modul respectiv de lucru, ei se aflau în conducerea organizaţiei”, a replicat Spânu. Potrivit acestuia, sumele strânse erau utilizate pentru diverse manifestări de mică amploare ale organizaţiei, de la conferinţe de presă şi până la întâlniri politice ale BPL. „Vorbim aici de cafea, sucuri, apă, prăjituri. Repet, erau sume infime”, a punctat Spânu.

Conflictele din PDL Iaşi durează de mai bine de patru ani, timp în care la conducerea filialei s-au perindat numai preşedinţi interimari. Majoritatea celor care se luptă pentru putere în PDL Iaşi au fost, în trecut, membri marcanţi ai altor partide precum PNL sau PSD.

 

Consilierii locali ai PDL susţin că au cotizat lunar cu sume de bani la partid şi le-au fost eliberate chitanţe false. Unii spun că îşi vor căuta dreptatea la organe abilitate să investigheze infracţiuni precum fals şi uz de fals.
 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Unde sunt banii Securitatii si cum scapa marii vinovati. Nu exista mare privatizare in Romania fara un securist in poveste
29/12/2019 05:53

 Dupa un scurt moment de recul in 1990, Securitatea s-a repliat si s-a salvat pe toate caile posibile: nu exista mare privatizare in Romania care sa nu aiba undeva in povestea ei o figura importanta din Se ...

VIDEO Au apărut imaginile cu momentul în care Klaus Iohannis e apostrofat, când depune o coroană, la Arcul de Triumf, de Ziua Națională: Nu vă mai bateți joc
03/12/2019 12:10

 Klaus Iohannis a fost tinta unor atacuri verbale, de Ziua Natională, la parada militară de la Arcul de Triumf din Bucuresti! În timp ce depunea o coroană in memoria eroilor, un bărbat a pro ...

Rezultate finale la alegerile prezidentiale: Iohannis - 66,09 %, Dancila - 33,91%
28/11/2019 14:32

 Purtatorul de cuvant al Biroului Electoral Central (BEC), Mircea Preotescu, a anuntat, joi la amiaza, rezultatul final al alegerilor prezidentiale. Astfel, Klaus Iohannis a obtinut 66,09 % din numarul ...

Peste 770.000 de ieşeni, aşteptaţi la vot
23/11/2019 00:00

  * peste 18 milioane de romani cu drept de vot sunt aşteptaţi, maine, la vot, la turul al doilea al alegerilor prezidenţiale * romanii au de ales intre Klaus Iohanis, actualul preşedinte al Romaniei, ...

Dan Lungu: „Voi vota împotriva reciclării analfabetei de tristă amintire”
09/11/2019 00:00

  Alianţa 2020 USR-PLUS locală a semnalat, printr-un eveniment electoral desfăşurat la Iaşi, importanţa participării comunităţii la vot, duminică. Membrii celor două filiale ieşene menţioneaz ...

Hai la vot!
09/11/2019 00:00

  * romanii merg duminică la vot, la alegeri prezidenţiale * in cazul in care niciunul dintre candidaţi nu adună jumătate plus 1 din voturi, raportat la totalul listelor, pe 24 noiembrie 2019 se va o ...

Şi deţinuţii se înghesuie să voteze
09/11/2019 00:00

  * 621 de deţinuţi din Penitenciarul Iaşi şi-au exprimat intenţia de a participa la vot, maine Astfel, duminică, in ziua votării, incepand cu ora 8, cate o echipă formată din cel puţin 2 membr ...

Păcatele candidaţilor la Preşedinţie
08/11/2019 00:00

  * după ce a fost analizată integritatea candidaţilor propuşi de principalele partide pentru alegerile prezidenţiale, s-a constatat că 7 dintre aceştia sunt in zona roşie * sunt prezentate inform ...

  Campania „candidaţilor laşi” /  Iohannis – Dăncilă, finala aşteptată de toată lumea!
07/11/2019 00:00

  * şeful statului se bucură de 38,9% din intenţiile de vot, fiind urmat de Viorica Dăncilă (PSD) - 22,6%, şi de candidatul USR-PLUS, Dan Barna, cu 19,1% Peste 18 milioane de romani sunt aşteptaţ ...

Maricel Popa: „Parlamentarii au trădat voinţa poporului”
06/11/2019 00:00

  * liderul social-democraţilor ieşeni consideră că, „pentru liberali, depesedizarea Romaniei inseamnă concedieri masive in intreg sistemul bugetar, in urma cărora sute de mii de romani şi-ar ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei