Cine sunt candidaţii la prezidenţiale

default

Dimensiune font:

| 31-10-2014 05:00

Cotidianul „Evenimentul Regional al Moldovei” vă prezintă pe scurt cei 14 candidaţi la alegerile prezidenţiale * la alegerile prezidenţiale sunt aşteptaţi peste 700.000 de ieşeni, fiind organizate 714 de secţii de votare pe raza judeţului

Românii vor avea un nou preşedinte cel tâziu la mijlocul lunii noiembrie. În cursa prezidenţială s-au înscris 14 candidaţi, patru dintre aceştia din calitatea de independent. Primul tur al prezidenţialelor va avea loc duminică, iar al doilea pe 16 noiembrie.

Ponta şi Iohannis, principalii favoriţi

Victor Ponta (Bucureşti). Candidatul PSD - UNPR - PC este prim-ministru din mai 2012. În vârstă de 42 de ani, el a devenit preşedinte al PSD în februarie 2010. Este deputat de Gorj din anul 2004, iar, anterior, a fost şef al Corpului de control al premierului Adrian Năstase. În ultimii 10 ani, Ponta a mai ocupat o funcţie de ministru delegat pentru relaţia cu Parlamentul (decembrie 2008 - octombrie 2009). Victor Ponta este de profesie procuror, el ocupând această funcţie în perioada 1995 - 2002, ultimii cinci ani în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea Supremă.

Klaus Iohannis (Sibiu). Candidatul ACL PNL - PDL este primar al Sibiului din anul 2000. În vârstă de 55 de ani, Iohannis şi-a câştigat o notorietate naţională după ce Sibiul a fost Capitală Culturală Europeană (2007). În octombrie 2009 a fost propus pentru funcţia de premier de către PNL, fiind susţinut şi de către PSD, dar a fost refuzat de Traian Băsescu. În februarie 2013 s-a înscris în PNL, iar, în iunie 2014, a devenit preşedinte al liberalilor şi candidat la prezidenţiale. Iohannis este de meserie profesor.

 

Cine sunt outsiderii

Elena Udrea (Buzău). În vârstă de 41 de ani, Udrea deţine o funcţie de deputat din anul 2008. Anterior, a fost şef al Cancelariei prezidenţiale al lui Traian Băsescu. Considerată o apropiată a actualului preşedinte, Udrea este şefa PMP din iunie 2014, partid care s-a rupt din PDL şase luni mai devreme. Elena Udrea a ocupat funcţia de ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului (2008 - 2012). Udrea este de profesie avocat.

Călin Popescu Tăriceanu (Bucureşti). În vârstă de 62 de ani, Tăriceanu a fost premier în perioada decembrie 2008 - decembrie 2012 şi preşedinte la PNL în intervalul 2005 - 2009. În prezent, este preşedinte al Senatului şi a înfiinţat Partidul Liberal Reformator. El candidează din calitatea de independent. Tăriceanu este de profesie inginer constructor.

Monica Macovei (Bucureşti). În vârstă de 55 de ani, Macovei a îndeplinit funcţia de ministru al Justiţiei între anii 2004 şi 2007, iar din 2009 este europarlamentar. Fostă membră a PDL, Macovei candidează independent. De profesie este avocat, iar în perioada 1983 - 1997 a lucrat ca procuror, ultimii cinci ani la Parchetul General. Ulterior, ea a profesat ca avocat până la numirea în funcţia de ministru.

Teodor Meleşcanu (Brad, Hunedoara). Candidat independent la prezidenţiale, Meleşcanu a demisionat din funcţia de şef al Serviciului de Informaţii Externe în ziua în care s-a înscris în cursa prezidenţială. El a fost ministru de Externe (1992 - 1996 şi ministru al Apărării (aprilie 2007 - decembrie 2008). Meleşcanu a condus SIE în perioada februarie 2012 - septembrie 2014 şi este fost membru PNL. Meleşcanu are 73 de ani şi este de profesie avocat.

 

Petele de culoare de la prezidenţiale

Dan Diaconescu (Caracal). Candidatul PPDD are 46 de ani, este ziarist, prezentator, fondator al televiziunilor OTV şi DDTV. În 2010 a pus bazele PPDD.

Corneliu Vadim Tudor (Bucureşti). Liderul PRM are 65 de ani şi candidează pentru a cincea oară la alegerile prezidenţiale. În anul 200 a ajuns în turul II al scrutinului, pe care l-a pierdut în faţa lui Ion Iliescu. În mandatul 2009 - 2014 a fost europarlamentar.

William Brânză (Cărbuneşti, Prahova). Brânză are 42 de ani şi a reuşit performanţa de a fi deputat de diaspora din partea a trei partide (PRM, PD,. PDL), iar acum candidează la prezidenţiale din partea celui de-al patrulea (PER).

Mirel Amariţei (Galaţi). În vârstă de 35 de ani, Amariţei candidează din partea Partidului Prodemo. El este de profesie avocat. În perioada 2004-2010, a fost membru PRM, al Noii Democraţii, al Alternativei Ecologistei şi al PIN. În 2010, a înfiinţat Prodemo.

Constantin Rotaru (Dănicei, Vâlcea). Candidatul PAS are 59 de ani şi este om de afaceri. A candidat fără succes la alegerile pentru Parlamentul European în 2007 şi cele prezidenţiale din 2009. În perioada 1992 - 1996 a fost deputat. El este de profesie economist.

Gheorghe Funar (Sânnicolau Mare, Timiş). Candidatul independent are 65 de ani şi a fost primar al Clujului în perioada 1992 - 2004, iar ulterior senator PRM pentru un mandat. Este de profesie economist. În intervalul 1998 - 2013 a fost secretar general al PRM. În prezent, îşi dispută conducerea PRM cu Vadim Tudor în instanţă.

Kelemen Hunor (Cârţa, Harghita). Liderul UDMR este deputat din anul 2000, iar în perioda decembrie 2009 - septembrie 2014 a fost ministru al Culturii. Este preşedinte UDMR din februarie 2011. Hunor are 47 de ani şi este de meserie profesor.

Szilagyi Zsolt (Oradea). Candidatul PPMT are 46 de ani, iar din 2009 este şeful de cabinet al europarlamentarului Laszlo Tokes. El a avut patru mandate de deputat din partea UDMR.

18.313.698

Aceste este numărul de alegători aşteptat la urne la primul tur al alegerilor prezidenţiale din data de 2 noiembrie
 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Unde sunt banii Securitatii si cum scapa marii vinovati. Nu exista mare privatizare in Romania fara un securist in poveste
29/12/2019 05:53

 Dupa un scurt moment de recul in 1990, Securitatea s-a repliat si s-a salvat pe toate caile posibile: nu exista mare privatizare in Romania care sa nu aiba undeva in povestea ei o figura importanta din Se ...

VIDEO Au apărut imaginile cu momentul în care Klaus Iohannis e apostrofat, când depune o coroană, la Arcul de Triumf, de Ziua Națională: Nu vă mai bateți joc
03/12/2019 12:10

 Klaus Iohannis a fost tinta unor atacuri verbale, de Ziua Natională, la parada militară de la Arcul de Triumf din Bucuresti! În timp ce depunea o coroană in memoria eroilor, un bărbat a pro ...

Rezultate finale la alegerile prezidentiale: Iohannis - 66,09 %, Dancila - 33,91%
28/11/2019 14:32

 Purtatorul de cuvant al Biroului Electoral Central (BEC), Mircea Preotescu, a anuntat, joi la amiaza, rezultatul final al alegerilor prezidentiale. Astfel, Klaus Iohannis a obtinut 66,09 % din numarul ...

Peste 770.000 de ieşeni, aşteptaţi la vot
23/11/2019 00:00

  * peste 18 milioane de romani cu drept de vot sunt aşteptaţi, maine, la vot, la turul al doilea al alegerilor prezidenţiale * romanii au de ales intre Klaus Iohanis, actualul preşedinte al Romaniei, ...

Dan Lungu: „Voi vota împotriva reciclării analfabetei de tristă amintire”
09/11/2019 00:00

  Alianţa 2020 USR-PLUS locală a semnalat, printr-un eveniment electoral desfăşurat la Iaşi, importanţa participării comunităţii la vot, duminică. Membrii celor două filiale ieşene menţioneaz ...

Hai la vot!
09/11/2019 00:00

  * romanii merg duminică la vot, la alegeri prezidenţiale * in cazul in care niciunul dintre candidaţi nu adună jumătate plus 1 din voturi, raportat la totalul listelor, pe 24 noiembrie 2019 se va o ...

Şi deţinuţii se înghesuie să voteze
09/11/2019 00:00

  * 621 de deţinuţi din Penitenciarul Iaşi şi-au exprimat intenţia de a participa la vot, maine Astfel, duminică, in ziua votării, incepand cu ora 8, cate o echipă formată din cel puţin 2 membr ...

Păcatele candidaţilor la Preşedinţie
08/11/2019 00:00

  * după ce a fost analizată integritatea candidaţilor propuşi de principalele partide pentru alegerile prezidenţiale, s-a constatat că 7 dintre aceştia sunt in zona roşie * sunt prezentate inform ...

  Campania „candidaţilor laşi” /  Iohannis – Dăncilă, finala aşteptată de toată lumea!
07/11/2019 00:00

  * şeful statului se bucură de 38,9% din intenţiile de vot, fiind urmat de Viorica Dăncilă (PSD) - 22,6%, şi de candidatul USR-PLUS, Dan Barna, cu 19,1% Peste 18 milioane de romani sunt aşteptaţ ...

Maricel Popa: „Parlamentarii au trădat voinţa poporului”
06/11/2019 00:00

  * liderul social-democraţilor ieşeni consideră că, „pentru liberali, depesedizarea Romaniei inseamnă concedieri masive in intreg sistemul bugetar, in urma cărora sute de mii de romani şi-ar ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei