Co-președintele PNL, Alina Gorghiu in vizorul DNA

default

Dimensiune font:

| 28-03-2015 08:22

 Senatorul Dan Șova a iscat o adevărată dezbatere în jurul co-președintelui PNL, Alina Gorghiu. Numele acesteia apare în referatul întocmit de procurori în cazul Șova, pentru că firma de avocatură ”Gorghiu& Pop și asociații” a reprezentat Electrica, în relația cu Turceniul, reprezentat de firma de avocatură a lui Șova.

 

Alina Gorghiu a replicat rapid și a spus că ea nu mai era în firma ”Gorghiu&Pop și asociații”, în momentul de care vorbește Dan Șova. Într-adevăr, Gorghiu nu mai făcea parte din respectiva firmă, așa cum arată și declarația de interese depusă la Camera Deputaților, pentru că între timp plecase consilier la AVAS, acolo unde șef mare era actualul senator și coleg de din PNL, Teodor Atanasiu.

Chiar dacă Alina Gorghiu s-a retras temporar din SCA Gorghiu, Pop şi Asociaţii (pentru că a revenit în a doua parte a lui 2010, conform declaraţiilor de interese depuse ulterior), cabinetul de avocatură a continuat să funcţioneze, iar Alina Gorghiu nu și-a uitat vechii colegi. Mai mult, SCA Gorghiu, Pop şi Asociaţii a primit contracte de la AVAS, instituţie la care Alina Gorghiu îndeplinea funcţia de consilier al preşedintelui, informeazăObiectiv.

Potrivit unui raport al Corpului de Control al Primului Ministru din 2009, în urma unui control efectuat la Institutul Naţional al Lemnului, SCA Gorghiu, Pop şi Asociaţii a profitat de pe urma colaborării cu AVAS.

content-image

“Precizăm că SCA Gorghiu, Pop şi Asociaţii are printre asociaţi şi pe doamna Gorghiu Alina Ştefania, care la data de 17.07.2007 a fost numită consilier în casdrul corpului de consilieri al preşedintelui AVAS, dl. Teodor Atanasiu. De asemenea, menţionăm că AVAS a încheiat în perioada 2007-2008 cu SCA Gorghiu, Pop şi Asociaţii un număr de 4 contracte de asistenţă juridică a căror valoare a onorariului achitată de AVAS a fost de 53.000 euro + TVA, conform notei FN primite de la DGJ a AVAS”, se arată în raportul Corpului de Control.

În afară de cele patru contracte menţionate, SCA Gorghiu, Pop şi Asociaţii a mai beneficiat de încă un contract de reprezentare juridică primit în braţe de la AVAS-ul condus de Teodor Atanasiu. Este vorba de apărarea intereselor Institutului Naţional al Lemnului (INL), companie aflată în portofoliul AVAS.

După cum reiese din raport, SCA Gorghiu, Pop şi Asociaţii nu numai că nu a apărat interesele INL, dar a şi contribuit la distrugerea acestuia, miza fiind una imobiliară – institutul este situat într-o zonă foarte scumpă a Bucureştiului, lângă Hotel Caro (str. Fabrica de Glucoză). Un raport de evaluare din 2007 estima valoarea de piaţă a INL la 106 milioane de lei (31 milioane de euro), adică de opt ori mai mult decât valoarea datoriilor INL la buget (13 milioane de lei).

În rezumat, INL acumulase datorii către bugetul de stat de 13 milioane de lei, iar Administraţia Financiară instituise sechestru. În mod miraculos, a apărut cineva, persoană fizică, Baaklini Said (urmărit și arestat pentru evaziune fiscală), care a plătit din banii săi datoria INL către bugetul de stat (fără să existe niciun raport juridic între Baaklini Said şi INL). Imediat după asta, persoana fizică a devenit deţinătoarea creanţei şi a cerut executarea INL. Totul, cu acordul SCA Gorghiu, Pop şi Asociaţii, se arată în raportul Corpului de Control:

“Prin hotărârea Consiliului de Administraţie nr. 9/05.05.2008 se constată calitatea de creditor a domnului Baaklini Said, aşa cum reiese şi din opinia legală a SCA Gorghiu, Pop şi Asociaţii, precum şi din scrisoarea transmisă de acţionarul unic AVAS”.

Mai departe, pe 24.04.2008, INL încheie un contract de un an pentru asistenţă juridică cu SCA Gorghiu, Pop şi Asociaţii, care insistă că noul creditor al institutului este persoana fizică Baaklid Said, cel care plătise datoriile INL către buget.

Între timp, conducerea AVAS a fost schimbată, iar noul preşedinte, Mircea Ursache, la începutul lui 2009, “mandatează reprezentanţii AVAS în CA al INL să rezilieze contractul de asistenţă juridică încheiat cu SCA Gorghiu, Pop şi Asociaţii şi să adopte măsuri urgente pentru a asigura continuitatea asisţei juridice a INL în litigiile aflate în derulare, fără încheierea unui contract cu statut de abonament”.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Unde sunt banii Securitatii si cum scapa marii vinovati. Nu exista mare privatizare in Romania fara un securist in poveste
29/12/2019 05:53

 Dupa un scurt moment de recul in 1990, Securitatea s-a repliat si s-a salvat pe toate caile posibile: nu exista mare privatizare in Romania care sa nu aiba undeva in povestea ei o figura importanta din Se ...

VIDEO Au apărut imaginile cu momentul în care Klaus Iohannis e apostrofat, când depune o coroană, la Arcul de Triumf, de Ziua Națională: Nu vă mai bateți joc
03/12/2019 12:10

 Klaus Iohannis a fost tinta unor atacuri verbale, de Ziua Natională, la parada militară de la Arcul de Triumf din Bucuresti! În timp ce depunea o coroană in memoria eroilor, un bărbat a pro ...

Rezultate finale la alegerile prezidentiale: Iohannis - 66,09 %, Dancila - 33,91%
28/11/2019 14:32

 Purtatorul de cuvant al Biroului Electoral Central (BEC), Mircea Preotescu, a anuntat, joi la amiaza, rezultatul final al alegerilor prezidentiale. Astfel, Klaus Iohannis a obtinut 66,09 % din numarul ...

Peste 770.000 de ieşeni, aşteptaţi la vot
23/11/2019 00:00

  * peste 18 milioane de romani cu drept de vot sunt aşteptaţi, maine, la vot, la turul al doilea al alegerilor prezidenţiale * romanii au de ales intre Klaus Iohanis, actualul preşedinte al Romaniei, ...

Dan Lungu: „Voi vota împotriva reciclării analfabetei de tristă amintire”
09/11/2019 00:00

  Alianţa 2020 USR-PLUS locală a semnalat, printr-un eveniment electoral desfăşurat la Iaşi, importanţa participării comunităţii la vot, duminică. Membrii celor două filiale ieşene menţioneaz ...

Hai la vot!
09/11/2019 00:00

  * romanii merg duminică la vot, la alegeri prezidenţiale * in cazul in care niciunul dintre candidaţi nu adună jumătate plus 1 din voturi, raportat la totalul listelor, pe 24 noiembrie 2019 se va o ...

Şi deţinuţii se înghesuie să voteze
09/11/2019 00:00

  * 621 de deţinuţi din Penitenciarul Iaşi şi-au exprimat intenţia de a participa la vot, maine Astfel, duminică, in ziua votării, incepand cu ora 8, cate o echipă formată din cel puţin 2 membr ...

Păcatele candidaţilor la Preşedinţie
08/11/2019 00:00

  * după ce a fost analizată integritatea candidaţilor propuşi de principalele partide pentru alegerile prezidenţiale, s-a constatat că 7 dintre aceştia sunt in zona roşie * sunt prezentate inform ...

  Campania „candidaţilor laşi” /  Iohannis – Dăncilă, finala aşteptată de toată lumea!
07/11/2019 00:00

  * şeful statului se bucură de 38,9% din intenţiile de vot, fiind urmat de Viorica Dăncilă (PSD) - 22,6%, şi de candidatul USR-PLUS, Dan Barna, cu 19,1% Peste 18 milioane de romani sunt aşteptaţ ...

Maricel Popa: „Parlamentarii au trădat voinţa poporului”
06/11/2019 00:00

  * liderul social-democraţilor ieşeni consideră că, „pentru liberali, depesedizarea Romaniei inseamnă concedieri masive in intreg sistemul bugetar, in urma cărora sute de mii de romani şi-ar ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei