Consilierul „selfie” şi enigma administraţiei publice
Dimensiune font:
Consilierul liberal Răzvan Timofciuc sare la gâtul primarului Mihai Chirica, ameninţându-l cu formularea unei plângeri penale, în cazul în care va ignora în continuare iniţiativele dreptei. În replică, edilul susţine că liberalii nu sunt capabili să-şi fundamenteze proiectele de hotărâre, motiv pentru care ideile lor nu trec de comisiile de specialitate
Încurcate sunt căile administraţiei publice, mai ales atunci când sunt propulsate în funcţii cheie personaje care nu au cunoştinţele de bază în ceea ce priveşte funcţionarea unei instituţii publice. Un astfel de exemplu este consilierul local PNL Răzvan Timofciuc, nemulţumit de faptul că iniţiativele dreptei nu ajung să fie dezbătute şi votate în plenul Consiliului Local, ameninţându-l din acestă cauză pe edilul Iaşului cu plângere penală. „A trecut un an de zile din acest mandat şi nici până în acest moment cele şapte proiecte de hotărâre ale grupului de consilieri PNL nu au fost dezbătute în plenul Consiliului Local. Ni se încalcă dreptul prevăzut prin lege, iar primarul abuzează de prerogativele sale, în condiţiile în care chiar şi departamentele Primăriei, aflate în subordinea primarului Chirica, au dat avizele necesare proiectelor propuse de PNL. Îi voi face plângere penală primarului Mihai Chirica pentru abuz în serviciu, dacă la următoarea şedinţă de Consiliu Local nu pune pe ordinea de zi proiectele de hotărâre iniţiate de consilierii locali ai PNL Iaşi”, a spus Răzvan Timofciuc.
Potrivit acestuia, au fost trecute cu vederea proiecte ce urmăresc transparentizarea activităţii Primăriei Iaşi, simplificarea interacţiunii cetăţeanului cu administraţia, reducerea taxelor locale pentru antreprenori, o serie de facilităţi fiscale pentru potenţialii investitori, realizarea unui skate-park, modernizarea pârtiei de ski, îmbunătăţirea serviciilor publice ale societăţilor din subordinea Primăriei şi rezolvarea situaţiei câinilor fără stăpân. „Nu este normal! Indiferent din ce partid ar face parte, primarul trebuie să respecte legile şi să lucreze în interesul oraşului, colaborând şi adoptând proiecte benefice propuse din partea oricărui consilier local. Nu putem rămâne indiferenţi la această formă de abuz pentru că noi, cei din opoziţie, nu ne putem desfăşura mandatul primit de la cetăţeni dacă lucrurile vor continua aşa”, a conchis Timofciuc, unul din cei mai tineri consilieri locali PNL.
Citește și Bani pentru autostradă, „din pământ, din piatră seacă”
Unde duce citirea „transversală”
Faptul că primarul Iaşului este ameninţat cu o plângere penală pare, în primă fază, un act de o mare gravitate, însă nota în care îşi fundamentează consilierul local PNL pornirea este lipsită de greutate, la fel cum este şi activitatea sa în interiorul Consiliului Local, acolo unde s-a remarcat mai mult prin „abilităţi fotografice”, dat fiind că la fiecare şedinţă Timofciuc nu ratează ocazia unui selfie. Contactat telefonic pentru a discuta despre pericolul care-l pândeşte, primarul Mihai Chirica se declară amuzat de pornirile tânărului liberal şi îl îndeamnă să-şi facă timp să lectureze câteva legi. „Domnul Timofciuc se pare că nu a reuşit, nici după 12 luni de mandat, să cunoască legea administraţiei publice, şi nu poate face diferenţa dintre un proiect de hotărâre, nota de fundamentare a acestuia, dezbaterea şi votarea în plen. Dacă ar fi avut minimul interes pentru a vedea cu ce se mănâncă administraţia şi nu s-ar fi rezumat doar la cititul transversal (o perlă scoasă de liberalul Timofciuc în timpul unei şedinţe, în încercarea sa de a spune că a răsfoit proiectele ce se aflau pe ordinea de zi - n.r.) ar fi înţeles că un proiect de hotărâre, până a ajunge în plen, trebuie avizat de comisiile de specialitate”, susţine edilul Iaşului. Potrivit acestuia, majoritatea proiectelor venite din partea PNL nu au fost fundamentare corespunzător şi nu au convins membrii comisiilor de specialitate că îşi au rostul şi ajută la buna funcţionare a urbei. „De-a lungul timpului, toată lumea a văzut că în plen au fost dezbătute şi validate proiecte venite de la toţi consilierii indiferent de culoarea politică, inclusiv de la independentul Postolache (Andrei Postolache, consilier local - n.r.) şi de la societatea civilă”, a conchis Chirica. Anca BURNICHE
* * *
„ Îi voi face plângere penală primarului Mihai Chirica pentru abuz în serviciu”-Răzvan Timofciuc, consilier local PNL
* * *
„Timofciuc nu cunoaşte nici măcar legea administraţiei publice!”- Mihai Chirica, primarul Iaşului
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau