Corneliu Vadim Tudor: Răpirea jurnaliștilor în Irak - o cacealma. Terorismul adevărat era Băsescu
Dimensiune font:
Corneliu Vadim Tudor a declarat, marţi seara, în cadrul unei emisiuni la B1 TV, că răpirea jurnaliștilor în Irak a fost o cacealma. Vadim susţine că „terorismul adevărat era Băsescu”.
”Niciodată nu e prea târziu pentru adevăr. Acel eveniment, răpirea din Bagdad a ținut pe jar un popor întreg. Țin minte că tatăl lui Marie Jeanne mă suna și plângea în hohote. La început am primit informații că ar fi o cacealmă ca Omar Hayssam să scape de problemele din justiție pe care le avea în România”, a precizat Corneliu Vadim Tudor.
Acesta a afirmat că preşedintele de la acea vreme, Traian Băsescu ar fi primit 5 milioane de lei de la generalul Florian Coldea în cazul răpirii jurnaliştilor.
”Să se facă lumină, să se facă dreptate, aduc și martori, sunt gata să probez în instanță. Aștept ca justiția să-și facă datoria, a fost o chestiune de o gravitate excepțională. Cacealmaua inițială nu a mai fost respectată și bieții copii au ajuns pe mâna unor adevărați teroriști. Terorismul adevărat era Băsescu”, a precizat Corneliu Vadim Tudor.
”Avem tot dreptul la adevăr și eu am tot dreptul să spun tot ce știu și să îi chem în instanță pe cei care știu mai multe. Florian Coldea el conduce de fapt din umbră SRI”, a completat Vadim.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau