Credite convertite în orice monedă, fără garanţii
Dimensiune font:
Orice credit ar putea fi convertit în altă monedă fără costuri suplimentare * propunerea vine din partea parlamentarilor, iar proiectul a trecut deja de Senat * o decizie finală o vor lua deputaţii
Românii ar putea să-şi convertească creditele contractate la bănci în orice monedă vor dori fără costuri sau alte obligaţii suplimentare. În acest sens, o iniţiativă legislativă pornită de la Vaslui, la care au aderat şi şase deputaţi ieşeni, va fi discutată în noua sesiune parlamentară. Proiectul a fost aprobat deja la Senat, iar decizia finală o vor lua deputaţii. „Prezenta propunere legislativă acordă consumatorilor de credite dreptul de a solicita conversia în lei sau în orice altă monedă străină a creditelor pe care le-au contractat în euro sau în alte monede străine, fără comisioane, costuri adiţionale sau garanţii suplimentare”, se arată în nota de fundamentare a proiectului. Propunerea a venit din partea deputatul PSD Ana Birchall, care a atras semnătura altor 130 de parlamentari, printre care se numără şi deputaţii ieşeni Constantin Adăscăliţei, Cristina Nichita, Sorin Iacoban, Neculai Răţoi, Anghel Stanciu (toţi PSD) şi Mugur Cozmanciuc (PNL).
Când se poate opta pentru conversia creditului
Parlamentarii au stabilit că un credit poate fi convertit în altă monedă în momentul depăşirii cu 20% a valorii împrumutului iniţial. „Băncile se asigură de informarea şi avertizarea consumatorului asupra acestui fapt, iar consumatorul are posibilitatea să opteze pentru convertirea în moneda care îl avantajează mai mult”, se arată în documentul citat. Potrivit iniţiatorilor, propunerea nu are nu un caracter discriminatoriu întrucât se aplică în mod uniform creditelor în curs de derulare şi creditelor viitoare. „Acest proiect urmăreşte protejarea consumatorilor care au credite într-o monedă străină, alta decât moneda naţională, de majorarea ratelor bancare, cauzate de fluctuaţiile cursului de schimb valutar”, au precizat parlamentarii. În prezent, pentru conversia creditelor în moneda naţională, consumatorii trebuie să aducă garanţii suplimentare băncilor, deoarece valoarea pieţii imobiliarea a scăzut drastic în ultimii ani. Cei 131 de semnatari ai propunerii legislative au mai susţinut că proiectul vine în întâmpinarea unor directive europene în domeniu pentru protejarea consumatorilor. Datele statistice arată că românii au fost afectaţi grav de criza economică, în condiţiile creditele neperformante şi ratele restante la bănci au crescut de 15 ori de la debutul crizei economice. În 2012, valoarea totală a acestora era de 2,3 miliarde lei, iar, în prezent, trece de 30 miliarde lei.
13 legi ale parlamentarilor ieşeni au fost adoptate
Cei 22 de parlamentari ieşeni au bifat până acum 13 legi în aproape doi de mandat. Printre acestea se numără iniţiative precum funcţionarea parcurilor industriale, modificări aduse Codului Fiscal, legii Educaţiei, măsuri în domeniul pensiilor acordate militarilor, reglementarea activităţii de voluntariat sau deschiderea spaţiului aerian civil pentru drone. Doar 7 din cei 22 de senatori şi deputaţi ieşeni nu au reuşit încă să-şi treacă prin Parlament o iniţiativă legislativă.
Parlamentarii vor să-i scape pe români de obligaţiile suplimentare la convertirea unui credit în altă de monedă decât cea contractată iniţial. La iniţiativa pornită din Vaslui au aderat şi şase deputaţi ieşeni
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau