Creşteri salariale gândite cu picioarele
Dimensiune font:
În timp ce parlamentarii PSD-ALDE şi UDMR vor să crească salariile aleşilor locali, primarii din teritorii se declară încântaţi de iniţiativă, însă vor ca această majorare să nu fie suportată din bugetul local. Concret, ei dau exemplu parlamentarilor care sunt plătiţi din bugetul de stat, precizând că şi majorarea lor ar trebui asigurată de Guvern
Parlamentarii încearcă să vină în sprijinul autorităţilor locale prin depunerea unui amendament la Ordonanţa 2, prin care vor să crească salariile primarilor, preşedinţilor de consilii judeţene, viceprimarilor şi vicepreşedinţilor de CJ. Potrivit propunerii venite din partea PSD-ALDE-UDMR, majorarea se va face cu 30%, fiind deja trimisă către Guvern solicitarea de a fi întocmit un calcul al impactului acestei măsuri asupra bugetului. „Măsura aceasta a fost gândită în ideea reducerii corupţiei, despre care se vorbeşte atât de mult. Nu poţi să ceri unui primar sau unui preşedinte de consiliu judeţean să lucreze cu bugete enorme şi să fie corect, când încasează salarii de mizerie”, declară Adrian Solomon, preşedintele Comisiei de Muncă din Camera Deputaţilor. Potrivit acestuia, creşterea salarială va fi suportată de fiecare unitate administrativ-teritorială în parte, fiind prinsă în bugetele locale. „Cred că fiecare comunitate trebuie să-şi plătească bine primarii şi viceprimarii, dacă vor ca aceştia să lucreze în folosul cetăţeanului”, susţine social-democratul, încrezător că fiecare comunitate din ţară are bani pentru a putea suporta o astfel de măsură.
Citește și Un primar din Iaşi rămâne pe funcţie cu ajutorul unei secretare... împrumutate! EXCLUSIV
Promisiuni deşarte, cu slabă aplicabilitate
În timp ce social-democratul se bate cu pumnul în piept că această măsură este sustenabilă pentru toate unităţile administrativ-teritorial din ţară, primarii din teritoriu nu sunt la fel de siguri că bugetele locale pot acoperi aceste creşteri. Acesta este motivul pentru care aleşii consideră că majorarea trebuie garantată din plafonul de stat, aşa cum se întâmplă în cazul parlamentarilor. „Am zis mereu că funcţionarii publici sunt plătiţi foarte prost comparativ cu munca pe care o desfăşoară în cadrul primăriilor, motiv pentru care atunci când am auzit că li se măreşte salariul angajaţilor din sistem m-am bucurat. Da, este binevenită această majorare şi la noi primarii, însă consider că aceasta trebuie susţinută de la bugetul de stat, aşa cum se întâmplă la deputaţi şi senatori pentru care noi muncim în campanie, iar după alegeri aceştia dispar cu desăvârşire”, declară Simion Ticu, primarul comunei Ciohorăni, judeţul Iaşi. Mai mult, alesul local se declară nemulţumit de veniturile pe care le încasează lunar un reprezentat al Parlamentului, având în vedere „munca” pe care o face pentru comunitate. „De când sunt primar, eu nu am primit niciun sprijin de la parlamentarii pe care i-am ajut, dar stau şi privesc cu indignare ce salarii şi pensii nesimţite şi-au făcut... Da, trebuie să crească salariile, dar statul să-şi asume aceste majorări. Să fie echitate”, susţine Ticu.
Dacă primarul din Ciohorăni a avut un punct de vedere pertinent, alesul local din comuna ieşeană Lungani şi-a dat arama pe faţă, arătând că este în stare să facă tot ce-i stă în putere pentru buzunarul propriu. Practic, întrebat dacă are suficienţi bani pentru a-şi permite această mărire, el a răspuns sec: „Dacă este pentru mine (referindu-se la creşterea propriei indemnizaţii- n.r.), atunci fac tot ce-mi stă în putere, mă zbat”, ne-a zis Gheorghe Pricopie.
Pe tema majorării salariale cu 30% pentru primari, preşedinţi de consilii judeţene, viceprimari şi vicepreşedinţi de CJ, cotidianul „Evenimentul Regional al Moldovei” a realizat un sondaj de opinie la care au participat 5.000 de respondenţi. Dintre aceştia 82,61 % s-au declarat împotriva acestei măsuri, 13,04% au fost de acord cu creşterea, iar un procent de 4,35% din respondenţi au declarat că nu-i interesează. Anca BURNICHE
* * *
„Va veni o aşezare corectă a grilei celor din administraţia publică locală şi centrală. În legea unitară se vorbeşte despre un salariu de carieră de la 1 la 15 de la cel mai mic la cel mai mare şi 3 poziţii de indemnizaţii de demnitate publică care au în frunte pe şeful statului şi pe cel mai mic primar de comună din România”- Adrian Solomon.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau