Criza a trecut în ochii europenilor
Dimensiune font:
Un forum economic din Polonia, la care a participat secretarul de stat Maricel Popa, a avut ca temă „lumea post-criză”
Ieşeanul Maricel Popa, secretar de stat în Ministerul Economiei, a prezentat strategia energetică a României în cadrul unui cunoscut forum economic european organizat în Polonia. Având ca temă generală „Lumea post-criză: Timul pentru noi lideri”, evenimentul a inclus peste 120 de subiecte în limitele a 12 arii tematice, precum macroeconomia, politica internaţională, noua economia, statul şi reformele, energie, afaceri şi management.
Ce a implicat prezentarea lui Popa
Forumul din Polonia este cea mai importantă conferinţă economică din Europa Centrală şi de Est, printre participanţi numărându-se preşedinţi, prim-miniştri, miniştri, comisari europeni şi reprezentanţi ai celor mai mari corporaţii şi centre de analize. În cadrul unui atelier de lucru al evenimentului, Popa a realizat o prezentare extinsă a obiectivelor actuale şi a strategiei energetice a României, a provocărilor actuale pentru autorităţile române şi a necesităţilor de investiţii în sistemul energetic naţional. „Asigurarea independenţei energetice, promovarea proiectelor strategice, utilizarea eficientă a resurselor energetice naţionale au reprezentat pentru România elementele cheie avute în vedere la stabilirea politicilor vizând reţeaua energetică naţională”, a declarat secretarul de stat. Forumul, organizat de Fundaţia Institutul pentru Studii Estice din Varşovia, s-a desfăşurat în perioada 2 - 4 septembrie.
Politicieni români au participat la un forum economic european în care s-a discutat despre economia mondială post criză
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau