Criza apei aduce decapitări în sistem
Dimensiune font:
Greii PSD Bacău şi-au dat întâlnire la partid, unde au discutat despre două problematici majore ale comunităţii: şoseaua de centură şi întreruperile apei potabile. Dacă în cazul tronsonului de drum social-democraţii sunt optimişti că lucrările se vor realiza, în ceea ce priveşte criza apei aceştia anunţă decapitări în cadrul Compania Regională de Apă
Şefii organizaţiilor PSD din Bacău, respectiv Dragoş Benea, Sorin Braşoveanu şi Cosmin Necula, au avut o scurtă, dar incisivă, conferinţă de presă în care au abordat două probleme stringente ale locuitorilor reşedinţă de judeţ, fiind vorba despre construcţia şoselei de centură şi criza apei. Aşa cum reporterii cotidianului „Evenimentul Regional al Moldovei” au relatat acum câteva zile, Compania Naţională de Administrare a Drumurilor Naţionale din România a emis ordinul de plată pentru avansul de 15% prevăzut de contract în baza căruia urmează să fie construită şoseaua de centură, fiind vorba despre suma de 70.898.651,70 lei, ce urmează să ajungă la firma turcă Eko Insaat Ve Tic, pentru a demara lucrările la cel mai important obiectiv din ultimii 20 de ani din judeţul Bacău. „Nu mai există niciun fel de impediment pentru firma de construcţii din Turcia să-şi respecte caietul de sarcini şi să vină cu faimoasa tehnică pentru a începe, în sfârşit, şoseaua de centură a municipiului Bacău”, a spus primarul Cosmin Necula.
Criza apei din perioada 15-19 august a declanşat în Bacău multe polemici, dar şi dispute între Compania Regională de Apă şi Primăria Bacău. Pe această speţă, şi edilul municipiului şi preşedintele Consiliului Judeţean au declarat că au înfiinţat comisii de control asupra activităţii Companiei Regionale de Apă. Mai mult, edilul municipiului,Cosmin Necula, a cerut în repetate rânduri demisia managerului Răzvan Găină şi a preşedintelui Consiliului de Administraţie de la CRAB, Stănică Lupu, accentuând faptul că acesta are mult prea multe responsabilităţi, printre care se numără groapa de gunoi a oraşului, cimitirul „Sarata”, fiind totodată şi profesor de sport la Universitatea „V. Alecsandri” şi antrenor de fitness. „În mod normal, şi managerul şi preşedintele CA trebuiau să facă un pas lateral”, a punctat Dragoş Benea, care a precizat că se va face uz de toate metodele legale pentru plecarea lor. Anca BURNICHE, Gabriel POP
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau