Cum cred pesediştii că se dezvoltă ţara
Dimensiune font:
Social-democraţii se bazează pe Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii pentru a pune pe roate economia ţării
Aşa cum era prevăzut şi în programul de guvernare cu care social-democraţii au ieşit în faţa electoratului, o bună parte din dezvoltarea ţării urmează să se facă în baza Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii (FSDI), lucru punctat şi de senatoarea Doina Fedorovici de la tribuna Parlamentului. Potrivit acesteia, FSDI va cuprinde principalele companii profitabile deţinute de stat, care vor constitui o garanţie pentru implicarea investitorilor din zona privată, astfel încât aceştia să aibă curajul să demareze proiecte de anvergură. „Orice investitor este interesat de plasamente sigure care să le aducă un profit garantat. FSDI este o astfel de destinaţie atractivă pentru investitori, începând de la fonduri private de pensii şi până la consorţii bancare sau chiar persoane fizice. Toţi aceşti bani vor putea fi folosiţi pentru construcţia de autostrăzi, construcţia celor opt spitale regionale, dar şi a unor unităţi de colectare, depozitare şi procesare a produselor agricole din anumite zone”, a explicat Doina Federovici, punctând că înfiinţarea FSDI este prima măsură majoră luată de un guvern după Revoluţie pentru a protejarea şi sprijinirea capitalului românesc. „Va fi un sprijin direct pentru fermierii români care vor avea o alternativă avantajoasă pentru a-şi vinde produsele la fabricile de procesare create şi administrate de FSDI. Acest fond va face investiţii în orice domenii va fi necesar pentru a sprijini companiile şi producătorii români. Deciziile şi politicile Guvernului român se vor face simţite în piaţa românească, fără însă a se încălca principiile economiei de piaţă şi ale liberei concurenţe”, a explicat Doina Fedorovici mai spus preşedintele PSD Botoşani.
Potrivit programului de guvernare al PSD, FSDI va fi deţinut în proporţie de 100% de către statul român, având ca acţionar unic Ministerul Economiei. „Fondul va fi alcătuit, în principal, din companiile de stat profitabile, a cărui valoare va depăşi 10 miliarde euro. Fondul se va putea folosi de veniturile din dividende ale acestor companii, precum şi de veniturile provenite din emisiuni sau obligaţiuni sau din vânzarea de active neperformante”, aşa cum reiese din documentul precizat anterior.
Se estimează că în următorii patru ani FSDI va atrage investiţii importante care vor intra în economie şi care, la rândul lor, vor produce mai multe venituri la bugetul de stat. Anca BURNICHE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau