De ce Petru Movila Primar?

default

Dimensiune font:

| 31-05-2016 20:34

De ce Petru Movila Primar?

 

De ce PMP? Pentru că vrem respect şi bun simţ, lege şi ordine, spitale şi creşe pentru copiii noştri, un trafic decent, treceri de pietoni, normale, unde să avem şansa să trecem până se intunecă afară, să mergem pe stradă fără să ne atace nimeni şi să circulăm cu un mijloc de transport în comun care nu ia foc. Vrem să plătim impozitele şi să ştim unde se duc banii noştri. Vrem sa ne crestem copii într-un oraş sigur, unde să ştim că peste ani, vor avea şansa să se dezvolte şi să-şi asigure singuri viitorul.
Echipa PMP vine cu soluţii concrete pe termen scurt, mediu şi lung, care să rezolve problemele cu care se confrunta Iaşul.

Cele mai importante proiecte:

1. Stabilirea unei locaţii pentru proiectul Spitalului Regional de Urgenţe

2. Finalizarea proiectului şoselei de centură, inclusiv a Drumului Hoţilor

3. Realizarea autogării din Iaşi. Proiectarea şi execuţia unui proiect demn de oraşul Iaşi

4. Înfiinţarea unui parc industrial pe platforma Fortus

5. Fluidizarea traficului în oraş. Identificarea deficienţelor apărute în proiectului Sistemului de management al traficului şi remedierea acestora

6. Modernizarea integrală a străzilor şi trotuarelor din oraş. Nu există categorii diferite de ieşeni, toţi merită ca municipalitatea să le ofere condiţii decente de viaţă

7. Modernizarea transportului public local: achiziţionarea prin fonduri europene de autobuze şi tramvaie ecologice pentru schimbarea graduală a întregului parc auto

8. Modernizarea tuturor şcolilor şi liceelor din municipiu şi încheierea unui parteneriat cu universităţile din Iaşi în vederea specializării forţei de muncă

9. Identificarea de spaţii pentru înfiinţarea sau construcţia unor noi creşe şi grădiniţe

10.Identificarea unor locaţii în cartiere pentru construcţia unor parcări subterane şi amenajarea celor existente

11. Amenajarea de parcuri în special în zona Nicolina, CUG şi Centrul Civic, şi amenajarea celor existente pe baza unor concursuri de idei

12. Construirea unui centru regional dedicat sportului pentru copii şi tineri, construirea unui stadion modern si a unei Sali polivalente la standarde europene. Finantarea masiva a sportului de cartier si pe criterii corecte a sportului de performanta.

13. Amenajarea unei pieţe moderne în cartierul Tătăraşi şi Bucium

14. Centru de permanenţă medicală în Nicolina, Alexandru cel Bun şi Canta – Păcurari

15. Crearea unor facilităţi fiscale reale pentru mediul de afaceri care să aibă ca scop creşterea locurilor de muncă

16.Finalizarea Planului Urbanistic General (PUG)

17. Extinderea Institutului de Boli Cardiovasculare

18.Înfiinţarea unui cluster pentru strat-up-uri

 

 

 Publicat la comanda PMP Iasi, cod AEP 21160059

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Unde sunt banii Securitatii si cum scapa marii vinovati. Nu exista mare privatizare in Romania fara un securist in poveste
29/12/2019 05:53

 Dupa un scurt moment de recul in 1990, Securitatea s-a repliat si s-a salvat pe toate caile posibile: nu exista mare privatizare in Romania care sa nu aiba undeva in povestea ei o figura importanta din Se ...

VIDEO Au apărut imaginile cu momentul în care Klaus Iohannis e apostrofat, când depune o coroană, la Arcul de Triumf, de Ziua Națională: Nu vă mai bateți joc
03/12/2019 12:10

 Klaus Iohannis a fost tinta unor atacuri verbale, de Ziua Natională, la parada militară de la Arcul de Triumf din Bucuresti! În timp ce depunea o coroană in memoria eroilor, un bărbat a pro ...

Rezultate finale la alegerile prezidentiale: Iohannis - 66,09 %, Dancila - 33,91%
28/11/2019 14:32

 Purtatorul de cuvant al Biroului Electoral Central (BEC), Mircea Preotescu, a anuntat, joi la amiaza, rezultatul final al alegerilor prezidentiale. Astfel, Klaus Iohannis a obtinut 66,09 % din numarul ...

Peste 770.000 de ieşeni, aşteptaţi la vot
23/11/2019 00:00

  * peste 18 milioane de romani cu drept de vot sunt aşteptaţi, maine, la vot, la turul al doilea al alegerilor prezidenţiale * romanii au de ales intre Klaus Iohanis, actualul preşedinte al Romaniei, ...

Dan Lungu: „Voi vota împotriva reciclării analfabetei de tristă amintire”
09/11/2019 00:00

  Alianţa 2020 USR-PLUS locală a semnalat, printr-un eveniment electoral desfăşurat la Iaşi, importanţa participării comunităţii la vot, duminică. Membrii celor două filiale ieşene menţioneaz ...

Hai la vot!
09/11/2019 00:00

  * romanii merg duminică la vot, la alegeri prezidenţiale * in cazul in care niciunul dintre candidaţi nu adună jumătate plus 1 din voturi, raportat la totalul listelor, pe 24 noiembrie 2019 se va o ...

Şi deţinuţii se înghesuie să voteze
09/11/2019 00:00

  * 621 de deţinuţi din Penitenciarul Iaşi şi-au exprimat intenţia de a participa la vot, maine Astfel, duminică, in ziua votării, incepand cu ora 8, cate o echipă formată din cel puţin 2 membr ...

Păcatele candidaţilor la Preşedinţie
08/11/2019 00:00

  * după ce a fost analizată integritatea candidaţilor propuşi de principalele partide pentru alegerile prezidenţiale, s-a constatat că 7 dintre aceştia sunt in zona roşie * sunt prezentate inform ...

  Campania „candidaţilor laşi” /  Iohannis – Dăncilă, finala aşteptată de toată lumea!
07/11/2019 00:00

  * şeful statului se bucură de 38,9% din intenţiile de vot, fiind urmat de Viorica Dăncilă (PSD) - 22,6%, şi de candidatul USR-PLUS, Dan Barna, cu 19,1% Peste 18 milioane de romani sunt aşteptaţ ...

Maricel Popa: „Parlamentarii au trădat voinţa poporului”
06/11/2019 00:00

  * liderul social-democraţilor ieşeni consideră că, „pentru liberali, depesedizarea Romaniei inseamnă concedieri masive in intreg sistemul bugetar, in urma cărora sute de mii de romani şi-ar ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei