Debutul „ţopăielii fiscale”
Dimensiune font:
Bucuria sărbătorilor de iarnă lasă treptat locul unei temeri resimţite în rândul cetăţenilor cu privire la modificările fiscale ce au intrat în vigoare de la începutul acestui an. Astfel, liberalul Dumitru Oprea atrage atenţia că ţara noastră va fi arunca treptat într-o utopie fiscal-bugetară în care ne-au cufundat, cu bună ştiinţă, reprezentanţii coaliţiei de guvernare PSD-ALDE. „În lipsa unor studii de impact, trecerea contribuţiilor de la angajator la angajat şi alte astfel de măsuri nu vor rămâne fără urmări. Guvernul a dat ordonanţe de urgenţă pe bandă rulantă înainte de sărbători, în ideea de a mai remedia măcar o parte dintre efectele cu potenţial exploziv din pachetul legislativ din domeniul fiscalităţii adoptat anterior. Tăvălugul a fost însă pornit, iar multe dintre efectele colaterale sunt imposibil de anticipat”, declară parlamentarul penelist, fiind de părere că abia la finalul lunii ianuarie vom vedea cu adevărat magnitudinea dezastrului. „Mediul economic s-a obişnuit, în 2017, cu multă gălăgie dinspre Palatul Victoria. Multe dintre măsurile discutate au fost „uitate“, iar pentru companii a devenit o misiune imposibilă să facă distincţia între ce se propune şi ce se aplică. Doar că, de data aceasta, cel mai riscant experiment făcut în ultimii ani în economia românească a început să producă efecte”, a conchis liberalul Dumitru Oprea. Dan CONSTANTINESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau