Discuţii aprinse la Iaşi pe noul Cod Electoral

default

Dimensiune font:

| 27-06-2015 05:00

 * schimbările importante prevăzute de legile privind alegerea autorităţilor administraţiei publice locale şi a parlamentarilor au stârnit vii dispute ieri, în Comisia de Dialog Social a Prefecturii Iaşi * cu o singură excepţie, de la dezbateri au lipsit însă chiar autorii acestor modificări, parlamentarii de Iaşi

Contre dure au avut loc, ieri, 26 iunie, între reprezentanţi ai administraţiei judeţene şi politicieni pe tema Legii 115/2015 privind alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, intrată în vigoare pe 19 mai, şi proiectul de lege privind alegerea Senatului şi Camerei Deputaţilor. În cadrul unei întâlniri organizate cu membrii Comisiei de Dialog Social la sediul Prefecturii, parlamentarii ieşeni au fost aspru criticaţi pentru lipsa de interes faţă de aceste discuţii, pe teme care îi vizează direct. Din grupul parlamentarilor de Iaşi, singurul prezent a fost deputatul Petru Movilă (PMP), şi acesta fiind luat însă la întrebări pentru eşecul ultimelor alegeri şi tema sensibilă privind votul în diaspora. Legea 115/2015 privind alegerea autorităţilor administraţiei publice locale aduce modificări însemnate, cu impact pe plan judeţean, având în vedere starea incertă a celor care au condus Primăria şi Consiliul Judeţean până acum câteva luni.

„Faţă de legea anterioară, ca modificări, vom avea un singur tur de scrutin pentru alegerea primarului, a Consiliului Local şi Consiliului Judeţean, iar preşedintele CJ va fi ales indirect, dintre membrii consiliului. În privinţa alegerii Senatului şi Camerei Deputaţilor, legea a fost votată acum două zile şi transmisă spre promulgare preşedintelui României. Principalele modificări se referă la renunţarea la votul uninominal şi reintroducerea votului pe listă”, a specificat subprefectul Bogdan Abalaşi. În plus, proiectul de lege privind alegerea Senatului şi Camerei Deputaţilor are în vedere şi reducerea numărului aleşilor.

Citeşte şi: Cine şi de ce vrea anularea FILIT 2015

În noul legislativ vor fi doar 134 de senatori şi 308 deputaţi, cărora li se adaugă cei 18 ai minorităţilor. Romanii din Diaspora vor fi reprezentaţi de patru deputaţi şi doi senatori, rezultând un total de 460 de aleşi, faţă de 588, câţi sunt în acest moment. Legea mai prevede şi o normă de reprezentare la Camera Deputaţilor, de un deputat la 73.000 locuitori şi un senator la 168.000 locuitori. În prezent, judeţul Iaşi are 23 parlamentari. La o populaţie cu drept de vot de 690.193 locuitori, stabilită la ultimul recensământ, Iaşul ar urma să aibă, potrivit noii legi, nouă sau zece deputaţi şi patru senatori.

Propunerile ieşenilor, blocate la Prefectură

La Prefectura Iaşi au ajuns câteva propuneri făcute de Uniunea Generală a Industriaşilor din România (UGIR) - sucursala Iaşi, cu menţiunea de a intra în atenţia preşedintelui României. Scrisoarea a creat confuzie în şedinţa Comisiei de Dialog Social, în momentul în care subprefectul Bogdan Abalaşi a crezut că documentul a ajuns deja la preşedinte prin intermediul UGIR Iaşi. Apoi, a realizat că scrisoarea s-a oprit doar pe biroul lui. „Legea fiind într-un stadiu avansat, am considerat că singura posibilitate este ca scrisoarea noastră cu propuneri să ajungă doar la Prefectură, fiind adresată preşedintelui României. Prin scrisoarea noastră, dorim să arătăm că societatea civilă este interesată, se mobilizează, şi că aşteaptă să se obţină performanţă la nivelul parlamentului care, din păcate, are o credibilitate destul de redusă. Un al doilea punct de vedere este bazat pe faptul că democraţia înseamnă majoritate şi că o alegere în două tururi ar fi fost mai bună” a declarat Doru Scripcaru, preşedintele UGIR Iaşi.

Prezent la şedinţă, deputatul Petru Movilă a ţinut să clarifice câteva aspecte ce stau la baza noilor legi, şi care este influenţa partidelor politice în votul parlamentarilor. „Votul uninominal şi-a demonstrat anumite neajunsuri, anume că a dus la destructurarea partidelor în ansamblu, pentru că nu erau elemente care să poată fi aplicate de conducerea unor partide în cazul parlamentarului care nu respectă decizia politică. Toată lumea înjură Parlamentul când votează ceva, dar trebuie să se ştie că este decizia politică a partidului. În ceea ce priveşte votul pe liste, judeţul Iaşi a fost un teatru de încercări pentru grupuri de parlamentari paraşutaţi din alte părţi, pe care nu i-a ştiut nimeni, fiind una din cauzele pentru care oamenii au susţinut votul uninominal. În ultimele patru sau cinci legislaturi, am avut parlamentari care nu erau ieşeni, iar toată lumea a cerut un ieşean, ales prin vot uninominal, să-l tragem de urechi, să trăiască printre noi”, a spus Petru Movilă.

Deputatul subliniază că legea privind alegerea Senatului şi Camerei Deputaţilor poate fi modificată până în luna noiembrie, cu un an înainte de data stabilită a alegerilor, însă trage un semnal de alarmă cu privire la alegerea primarilor. „În ceea ce priveşte legea alegerilor locale, se întâmplă un lucru trist. Ce am insistat şi nu s-a realizat este înfiinţarea unui prag minim de la primul tur, să aibă măcar 35-45%, iar cel ales în primul tur să aibă o anumită legitimitate. Au fost situaţii în care primarii au câştigat din primul tur cu 18 - 20%, în condiţiile în care prezenţa a fost foarte mică”, a mai spus Petru Movilă.

Parlamentarii ieşeni au fost luaţi de urechi

Preşedintele Alianţei Sindicale „Gh. Asachi” Iaşi, Violeta Amariei, nu a ratat ocazia prezenţei deputatului Movilă şi a avut un mesaj pentru toţi parlamentarii ieşeni care au ignorat invitaţiile de participare la dezbaterile Consiliului de Dialog Social „Spun de la bun început că Parlamentul care îl avem acum este unul ineficient. Sunt foarte mulţi parlamentari, unii au intrat pe uşa din dos, ca să nu spun altfel. Ca să eliminăm acest lucru ar trebui un referendum clar, atât pentru alegerile locale şi cele naţionale. Această comisie este tratată de domnii deputaţi şi senatori de Iaşi cu dispreţ. Noi am mutat această comisie vinerea, ca să vină domnii parlamentari să audă glasul nostru, dar nu vin”, a spus Violeta Amariei. 

* * *

Potrivit noii legi electorale, Iaşul ar urma să aibă nouă sau zece deputaţi şi patru senatori.

* * *

Votul pe liste a creat posibilitatea ca partidele să-şi recompenseze oamenii, respectiv să controleze decizia parlamentarului în totalitate. Dacă un parlamentar nu respectă ceva, poate fi dat afară de partid” - Petru Movilă, deputat

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:36

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Gura Vaii, cu sediul social in comuna Gura Vaii, satul Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau, cod postal 607220, telefon 0371/407.500, fax 0372/002.112, e-mail: primariaguravaii@yahoo.com, cod fiscal 4278108. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: - teren in suprafata de 316 mp, situat in intravilanul comunei Gura Vaii, satului Rotunda, nr. Cadastral 62185, CF 62185, apartinand domeniului privat al Comunei Gura Vaii, conform H.C.L. Comunei Gura Vaii nr. 09/22.01.2024, caietului de sarcini si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartimentul Achizitii Publice sau se poate consulta pe site-ul: www.uatcomuna guravaii.ro, sectiunea -Anunturi. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: de la Compartimentul Achizitii Publice, din cadrul Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau in contul de trezorerie RO17 TREZ 0625 006X XX00 0079, deschis la Trezoreria Onesti, cod fiscal: 4278108. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 27.03.2024, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 04.04.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 05.04.2024, ora 09.00, Comuna Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Judecatoria Onesti, cu sediul in municipiul Onesti, Str. Tineretului nr. 1, judetul Bacau, telefon 0234/311.913, fax 0234/326.170, e-mail: jud-onesti-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 08.03.2024.
ANUNȚ DE LICITAȚIE. Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro, organizează în data de 29.03.2024, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 16.000,00 mp, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, zona Dedeman. 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 16.000 mp, situat în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: gratuit 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 20.03.2024, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 29.03.2024, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 29.03.2024, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro PRIMAR, Florin-Liviu DULGHERU
Unde sunt banii Securitatii si cum scapa marii vinovati. Nu exista mare privatizare in Romania fara un securist in poveste
29/12/2019 05:53

 Dupa un scurt moment de recul in 1990, Securitatea s-a repliat si s-a salvat pe toate caile posibile: nu exista mare privatizare in Romania care sa nu aiba undeva in povestea ei o figura importanta din Se ...

VIDEO Au apărut imaginile cu momentul în care Klaus Iohannis e apostrofat, când depune o coroană, la Arcul de Triumf, de Ziua Națională: Nu vă mai bateți joc
03/12/2019 12:10

 Klaus Iohannis a fost tinta unor atacuri verbale, de Ziua Natională, la parada militară de la Arcul de Triumf din Bucuresti! În timp ce depunea o coroană in memoria eroilor, un bărbat a pro ...

Rezultate finale la alegerile prezidentiale: Iohannis - 66,09 %, Dancila - 33,91%
28/11/2019 14:32

 Purtatorul de cuvant al Biroului Electoral Central (BEC), Mircea Preotescu, a anuntat, joi la amiaza, rezultatul final al alegerilor prezidentiale. Astfel, Klaus Iohannis a obtinut 66,09 % din numarul ...

Peste 770.000 de ieşeni, aşteptaţi la vot
23/11/2019 00:00

  * peste 18 milioane de romani cu drept de vot sunt aşteptaţi, maine, la vot, la turul al doilea al alegerilor prezidenţiale * romanii au de ales intre Klaus Iohanis, actualul preşedinte al Romaniei, ...

Dan Lungu: „Voi vota împotriva reciclării analfabetei de tristă amintire”
09/11/2019 00:00

  Alianţa 2020 USR-PLUS locală a semnalat, printr-un eveniment electoral desfăşurat la Iaşi, importanţa participării comunităţii la vot, duminică. Membrii celor două filiale ieşene menţioneaz ...

Hai la vot!
09/11/2019 00:00

  * romanii merg duminică la vot, la alegeri prezidenţiale * in cazul in care niciunul dintre candidaţi nu adună jumătate plus 1 din voturi, raportat la totalul listelor, pe 24 noiembrie 2019 se va o ...

Şi deţinuţii se înghesuie să voteze
09/11/2019 00:00

  * 621 de deţinuţi din Penitenciarul Iaşi şi-au exprimat intenţia de a participa la vot, maine Astfel, duminică, in ziua votării, incepand cu ora 8, cate o echipă formată din cel puţin 2 membr ...

Păcatele candidaţilor la Preşedinţie
08/11/2019 00:00

  * după ce a fost analizată integritatea candidaţilor propuşi de principalele partide pentru alegerile prezidenţiale, s-a constatat că 7 dintre aceştia sunt in zona roşie * sunt prezentate inform ...

  Campania „candidaţilor laşi” /  Iohannis – Dăncilă, finala aşteptată de toată lumea!
07/11/2019 00:00

  * şeful statului se bucură de 38,9% din intenţiile de vot, fiind urmat de Viorica Dăncilă (PSD) - 22,6%, şi de candidatul USR-PLUS, Dan Barna, cu 19,1% Peste 18 milioane de romani sunt aşteptaţ ...

Maricel Popa: „Parlamentarii au trădat voinţa poporului”
06/11/2019 00:00

  * liderul social-democraţilor ieşeni consideră că, „pentru liberali, depesedizarea Romaniei inseamnă concedieri masive in intreg sistemul bugetar, in urma cărora sute de mii de romani şi-ar ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei