Disensiuni între liberali

default

Dimensiune font:

| 10-10-2018 00:00

Duminică seara, imediat după închiderea urnelor la referendumul pentru redefinirea familei în Constituţie, mai mulţi liberali au publicat pe o reţea de socializare un mesaj critic la adresa conducerii partidului: „Conducerea PNL a aruncat partidul într-o nouă aventură şi către un nou eşec politic care ne-a rupt de 70% din electoratul liberal. Conducerea PNL nu uneşte, ci dezbină. Nu modernizează, ci propune o politică retrogradă”.

Printre deputaţii care au rezonat cu acest mesaj este şi senatorul de Iaşi Iulia Scântei, care a declarat că nu va fi niciodată de acord cu PSD şi nici cu alte partide, inclusiv PNL, dacă vor promova atitudini ori iniţiative prin care „incită la ură naţională, rasială, de clasă sau religioasă, şi mai cu seamă la manifestări obscene sau contrare bunelor moravuri ale naţiunii, pentru simplul motiv că un creştin ortodox nu face aşa ceva, iar eu sunt o creştină ortodoxă”, a declarat senatorul.

Unii colegi nu înţeleg că în interiorul PNL există mai multe curente de gândire”

Pe de altă parte, din perspectiva deputatului ieşean liberal Costel Alexe, rezultatul referendumului nu ar trebui să genereze lupte interne în partid, în contextul apariţiei acestor mesaje critice, fiind convins că aceste acuzaţii în public împotriva partidului nu fac altceva decât să afecteze imaginea acestuia. Partidul Naţional Liberal cunoaşte astăzi cea mai democratică şi transparentă perioadă din istoria post decembristă şi iată că paradoxal tocmai această libertatea de exprimare şi poziţionare deranjează!”, a declarat deputatul Costel Alexe. Acesta este de părere că fiecare decide în conformitate cu convingerile sale personale, convingerile intime legate de acest subiect - fiind, în fond, o problemă de conştiinţă.

Alexe este de părere că un bun leadership se îngrijeşte ca pentru toţi aceşti membri liberali, dar cu viziuni uneori diferite, să existe în cadrul partidului un cadru sănătos de dialog, de dezbatere, de expus argumente pro şi contra şi la finalul zilei deciziile se iau prin consensul majoritar, asumate şi respectate de toţi. „Din păcate, unii colegi nu înţeleg că în interiorul PNL există mai multe curente de gândire - liberale, progresiste, creştine, conservatoare, eco-friendly, şi putem detalia în funcţie de multe principii! Nu suntem toţi croiţi după un şablon şi nu acţionăm identic”, spune acesta.

Potrivit deputatului ieşean, este benefic să existe aspiraţii politice, „dar tirul, şarja atacurilor liberale trebuie să fie îndreptate spre PSD”, susţine Alexe. „Ceea ce nu au înţeles mulţi colegi este că fuziunea PNL-PDL-FC a adus la aceeaşi masă gândiri liberale pe fond, dar nuanţate în detaliu! Vreau şi îmi doresc să cred că vremea zamfirilor în PNL a trecut şi nu mai există colegi liberali care fac agenda altor partide, că nu mai sunt printre noi colegi care acţionează la comanda adversarilor şi lansează perdele de fum doar pentru a deturna atenţia publică de la greşelile PSD”, a mai spus Costel Alexe.

Orban: „Nu voi mai accepta niciun atac din interiorul partidului”

De menţionat că, la începutul săptămânii, preşedintele PNL, Ludovic Orban, a precizat că le-a comunicat membrilor Biroului Executiv al partidului că nu mai acceptă niciun atac din interiorul PNL împotriva PNL. „Orice atac din interiorul partidului este un atac care duce la consecinţe negative pentru percepţia publică a PNL... Chiar dacă în interiorul partidului sunt omul care a acordat libertate de exprimare deplină fiecărui membru al partidului, ca preşedinte al partidului sunt deschis de dimineaţă până seară comunicării cu membrii PNL... Nu voi mai accepta niciun atac din interiorul partidului împotriva PNL, împotriva deciziilor PNL şi împotriva conducerii PNL. Avem un statut pe care îl voi aplica în integralitate”, a afirmat Orban.

 

Florentina SANDU

***

Sunt un politician vremelnic care am ales să îmi apăr valorile nu din frică de ceva sau de cineva, şi nu doar atunci când acestea aduc voturi sau sunt pe placul colegilor de partid, ci zi de zi, pentru simplu motiv că eu cred în ele” - Iulia Scântei, senator

 

În interiorul PNL există mai multe curente de gândire - liberale, progresiste, creştine, conservatoare, eco-friendly, şi putem detalia în funcţie de multe principii! Nu suntem toţi croiţi după un şablon şi nu acţionăm identic” - Costel Alexe, deputat

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:08

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Unde sunt banii Securitatii si cum scapa marii vinovati. Nu exista mare privatizare in Romania fara un securist in poveste
29/12/2019 05:53

 Dupa un scurt moment de recul in 1990, Securitatea s-a repliat si s-a salvat pe toate caile posibile: nu exista mare privatizare in Romania care sa nu aiba undeva in povestea ei o figura importanta din Se ...

VIDEO Au apărut imaginile cu momentul în care Klaus Iohannis e apostrofat, când depune o coroană, la Arcul de Triumf, de Ziua Națională: Nu vă mai bateți joc
03/12/2019 12:10

 Klaus Iohannis a fost tinta unor atacuri verbale, de Ziua Natională, la parada militară de la Arcul de Triumf din Bucuresti! În timp ce depunea o coroană in memoria eroilor, un bărbat a pro ...

Rezultate finale la alegerile prezidentiale: Iohannis - 66,09 %, Dancila - 33,91%
28/11/2019 14:32

 Purtatorul de cuvant al Biroului Electoral Central (BEC), Mircea Preotescu, a anuntat, joi la amiaza, rezultatul final al alegerilor prezidentiale. Astfel, Klaus Iohannis a obtinut 66,09 % din numarul ...

Peste 770.000 de ieşeni, aşteptaţi la vot
23/11/2019 00:00

  * peste 18 milioane de romani cu drept de vot sunt aşteptaţi, maine, la vot, la turul al doilea al alegerilor prezidenţiale * romanii au de ales intre Klaus Iohanis, actualul preşedinte al Romaniei, ...

Dan Lungu: „Voi vota împotriva reciclării analfabetei de tristă amintire”
09/11/2019 00:00

  Alianţa 2020 USR-PLUS locală a semnalat, printr-un eveniment electoral desfăşurat la Iaşi, importanţa participării comunităţii la vot, duminică. Membrii celor două filiale ieşene menţioneaz ...

Hai la vot!
09/11/2019 00:00

  * romanii merg duminică la vot, la alegeri prezidenţiale * in cazul in care niciunul dintre candidaţi nu adună jumătate plus 1 din voturi, raportat la totalul listelor, pe 24 noiembrie 2019 se va o ...

Şi deţinuţii se înghesuie să voteze
09/11/2019 00:00

  * 621 de deţinuţi din Penitenciarul Iaşi şi-au exprimat intenţia de a participa la vot, maine Astfel, duminică, in ziua votării, incepand cu ora 8, cate o echipă formată din cel puţin 2 membr ...

Păcatele candidaţilor la Preşedinţie
08/11/2019 00:00

  * după ce a fost analizată integritatea candidaţilor propuşi de principalele partide pentru alegerile prezidenţiale, s-a constatat că 7 dintre aceştia sunt in zona roşie * sunt prezentate inform ...

  Campania „candidaţilor laşi” /  Iohannis – Dăncilă, finala aşteptată de toată lumea!
07/11/2019 00:00

  * şeful statului se bucură de 38,9% din intenţiile de vot, fiind urmat de Viorica Dăncilă (PSD) - 22,6%, şi de candidatul USR-PLUS, Dan Barna, cu 19,1% Peste 18 milioane de romani sunt aşteptaţ ...

Maricel Popa: „Parlamentarii au trădat voinţa poporului”
06/11/2019 00:00

  * liderul social-democraţilor ieşeni consideră că, „pentru liberali, depesedizarea Romaniei inseamnă concedieri masive in intreg sistemul bugetar, in urma cărora sute de mii de romani şi-ar ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei